ICCJ a admis sesizarea prealabilă ce viza excluderea asociaților din SRL-uri Prin Decizia ICCJ nr. 28/2021, ce a fost pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă persoanele asociate într-un SRL pot fi excluse din firmă doar în baza Legii societăților, NU și în baza prevederilor Codului civil. Decizia a […]
Înființarea asociaților și a fundațiilor – noi modificări – Ordonanța Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații a fost modificată prin Legea nr. 276/2020, care a fost publicată în Monitorul Oficial în decembrie 2020. Astfel, principalele modificări sunt următoarele : Pentru a dobândi personalitate juridică, atât actele constitutive, precum și cele de modificare […]
Divorț cu ultima locuință în străinătate În situația în care ambii soți sunt cetățeni români și au ultimul domiciliu în străinătate, se poate introduce cererea de desfacere a căsătoriei în România. Astfel, având în vedere dispozițiile art. 915 din Codul de procedură civilă coroborat cu dispozițiile art. 3 lit. b din Regulamentul 2201/2003 precum […]
Hărțuirea morală la locul de muncă, prezintă în societatea în care trăim o reală problemă, mai ales în ceea ce privește faptul că lipsește un cadru legal coerent la nivelul Uniunii Europene, pentru statele membre. În țara noastră, prin art. 4 lit. d¹) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament […]
CLAUZA DE CONFIDENȚIALITATE DUPĂ ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE MUNCĂ Conform art. 26 din Codul Muncii: „(1)Prin clauza de confidenţialitate părţile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă şi după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informaţii de care au luat cunoştinţă în timpul executării contractului, în condiţiile stabilite în regulamentele interne, în […]
In ultimii 2 ani, clienții ne întreabă care este diferența intre delegarea unui salariat in tara si /sau in străinătate si detașarea transnațională. Unii clienți confunda noțiunea de detașare din codul Muncii cu noțiunea de detașare transnațională considerând ca sunt identice. In realitate, sunt diferențe juridice intre delegare, detașare si detașarea transnaționala. In articolul […]
Dreptul familiei este o ramura de drept cautata de persoanele din toate mediile de viata. Problemele existente in căsnicie determina oamenii sa ajunga la desfacerea casatoriei, fiind determinati sa apeleze la un avocat bun de dreptul familiei, care sa le explice pasii si sa ii îndrume pe calea de buna. Mai jos veti găsi un […]
În ultimul an legislația muncii a fost supusă unei game largi de modificări și completări . În cadrul acestui articol vom puncta principalele considerente ce trebuie luate în calcul în cazul întocmirii sau completării regulamentelor interne ale angajatorilor. Aspecte privind hărțuirea “ Angajatorul are obligația de a lua orice măsuri necesare în scopul […]
Discuțiile referitoare la natura fiscală a diurnei acordată salariaților detașați sau delegați sunt extrem de intese în rândul fiscaliștilor și juriștilor. Totuși, în ultima perioadă lucrurile au devenit cât de cât mai clare, grație unor puncte de vedere ale organelor fiscale, dar și ale unor soluții date de instanțele de judecată care au […]