Curtea Constituțională a constatat că această orientare legislativă în materie fiscală a ținut seama de realitățile socio-economice existente, aspect cu privire la care, astfel cum s-a arătat mai sus, legiuitorul are o largă marjă de apreciere .
Prin Decizia nr.425/2021, publicata in data de 24 august in Monitorul Oficial s-a respins excepția de neconstituționalitate invocata de o societate din Timisoara cu privire la conținutul art.489 din Codul Fiscal .
Conform legislației fiscale:
- se pot stabili cote adiționale la impozitele și taxele locale, în funcție de criterii economice, sociale, geografice, urbanistice, precum și în funcție de necesitățile bugetare locale; cotele adiționale nu pot fi mai mari de 50% față de nivelurile maxime stabilite în Titlul IX din Codul fiscal;
- Se poate majora impozitul pe teren cu până la 500%, începând cu al treilea an, pentru terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi;
- Se pot majora impozitul pe clădiri și impozitul pe teren cu până la 500%, pentru clădirile și terenurile neîngrijite aflate în interiorul localităților.
Regulile fiscale care permit supraimpozitarea sunt în acord cu Constituția din moment ce toți proprietarii care au imobile neîngrijite, de exemplu, sunt obligați să plătească impozite mai mari.
Pe rolul instanțelor de judecata din Timisoara au fost solutionate numeroase litigii pe tema supraimpozitarii, care au fost admise de catre instantele de judecata , intrucat nu au fost respectate prevederile descrise de HCL.