Ce înseamnă ordonanța președințială?
Cererea de ordonanță președintială este o procedura specială unde instanța de judecată este solicitată pentru a dispune anumite măsuri vremelnice.
Astfel, ordonanța președințială este o procedură specială prin intermediul căreia instanta de judecata poate dispune masuri vremelnice, in cazuri urgente pentru:
– pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere;
– prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara;
– inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somația sau fără trecerea unui termen.
Ordonanța președințială se poate formula până la soluționarea acțiunii de divorț, în cadrul căreia se solicităși stabilirea programului de vizită a copilului de către acel părinte care nu locuiește cu minorul.
Cererea de ordonață preșetințială se depune la instanta competenta să se pronunte asupra fondului dreptului, iar judecarea cererii se face de catre un singur judecator.
Cat dureaza o ordonanta presedintiala?
Poate dura 1-2 termene de judecata. Insa, aceste termene de judecata se dau intr-un termen scurt.
In astfel de litigii introduse pe rolul instantei de judecata, interesul superior al copiilor primeaza intotdeauna.
Un avocat specializat din cadrul casei de avocatura Saucă&Partners vă poate ajuta pentru a lua cele mai bune solutii pentru a rezolva problema cu succes.