Indiferent de felul concedierii, decizia de concediere trebuie sa contina motivele de fapt ce stau la baza concedierii, astfel incat salariatul sa le cunoasca, iar instanta sa poata exercita controlul judiciar asupra temeiniciei/ oportunitatii luarii unei astfel de masuri.
Din analiza prevederilor art. 76 din Codul Muncii, rezultă că motivele pentru care s-a luat măsura concedierii trebuie expuse chiar în cuprinsul deciziei de concediere, nefiind suficientă o referire generică și nici inserarea altor motive în alte acte interne ale angajatorului. ( A se vedea Decizia nr 1474 din 16 iunie 2020 pronuntata de catre Curtea de Apel Bucuresti, comentata in cadrul Revistei Pandectele Romane nr. 5 /2020 )
Conform practicii instantelor de judecata ( a se vedea decizia nr. 1474 din 16 iunie 2020 pronuntata de catre Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale) :
” În cuprinsul unei decizii de concediere emisă în temeiul art. 65 C. muncii pentru motive care nu țin de persoana salariatului, lipsa unor mentiuni obligatorii precum motivele de fapt care au determinat concedierea, nu poate fi complinită prin alte documente emise de către angajator și nici cu apărări făcute de către angajator cu ocazia judecării contestației formulate de către salariat împotriva deciziei în cauză.
Inserarea în cuprinsul deciziei de concediere a motivelor concrete care au condus la concedierea salariatului și expunerea completă a acestor motive este menită să evidențieze faptul că măsura desființării postului vizat de decizia în cauză a fost efectivă, acesta fiind eliminat din organigrama angajatorului, iar cauza avută în vedere a fost atât reală, fără a disimula realitatea și fără a reprezenta în fapt o desființare artificială a postului, cât și serioasă, fiind întemeiată pe o analiză internă a angajatorului.
Mai mult, motivarea deciziei de concediere trebuie să fie detaliată, pentru a prezenta în concret care sunt elementele care au determinat luarea măsurii de încetare a raporturilor de muncă, o simplă afirmare a unor motive, în cuprinsul deciziei, nefiind suficientă pentru a-i conferi un fundament juridic solid.
Prin urmare, conform art. 76 C. muncii, o decizie de concediere emisă în temeiul art. 65 C. muncii trebuie să conțină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, îndeplinirea acestei condiții de formă a deciziei fiind verificată cu prioritate de către instanța de control, pe calea unei contestații îndreptate împotriva deciziei de concediere, și prin raportare exclusivă la conținutul deciziei însăși, fără a fi posibilă coroborarea conținutului deciziei de concediere cu alte probe administrate de angajator în instanță.”
Necesitatea prezentării efective a argumentelor care stau la baza concedierii în cuprinsul deciziei de concediere, a fost subliniată inclusiv de către Curtea Constituțională în 2004, ( a se vedea decizia nr. 378 din 30 septembrie 2004) când a decis că „în cazul conflictelor de muncă, determinate de concedierea angajaților, instanța judecătorească va examina legalitatea și temeinicia deciziei de concediere în raport cu motivele de fapt și de drept precizate de angajator în acea decizie, față de care salariatul și-a pregătit și formulat apărările. Ca atare, orice alte motive de fapt și de drept invocate ulterior nu pot influența legalitatea și temeinicia deciziei contestate, care se raportează la momentul emiterii deciziei.”
In cazul in care decizia de concediere nu este motivata sau este insuficient motivata nu se poate exercita dreptul la aparare al salariatului si nici nu se verifica de catre instanta de judecata temeinicia masurii luate de catre angajator.
Ești în căutarea unui avocat dreptul muncii Timișoara?
Oferim asistență juridică și reprezentare în materia dreptului muncii atât angajatorilor, cât și angajaților prin servicii specializate.
