Art. 17 alin. (3) lit. b) din Codul Muncii prevede:
,,(3) Persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată cu privire la cel puțin următoarele elemente:
b) locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să își desfășoare activitatea în locuri de muncă diferite, precum și dacă deplasarea între acestea este asigurată sau decontată de către angajator, după caz;”
Din interpretarea textului legal se deduce faptul că locul de muncă fix reprezintă regula, în timp ce locul de muncă mobil este excepția. În mod normal, salariații au un loc de muncă fix. Însă pentru anumite activități munca se face aproape exclusiv în afara sediului angajatorului (de exemplu, în cazul agentului de vânzări, curierului etc.).
În situațiile în care în mod obiectiv și rezonabil nu există un loc de muncă stabil, firesc ar fi să se introducă în contractul individual de muncă o clauză de mobilitate, conform art. 25 din Codul Muncii:
,,(1) Prin clauza de mobilitate părțile în contractul individual de muncă stabilesc că, în considerarea specificului muncii, executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă. În acest caz salariatul beneficiază de prestații suplimentare în bani sau în natură.
(2) Cuantumul prestațiilor suplimentare în bani sau modalitățile prestațiilor suplimentare în natură sunt specificate în contractul individual de muncă.”
Așadar, prin clauza de mobilitate părțile în contractul individual de muncă stabilesc că, în considerarea specificului muncii, executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil. În acest caz salariatul beneficiază de prestații suplimentare în bani sau în natură – indemnizația de mobilitate – asimilată veniturilor din salarii, conform Codului Fiscal.
Legea nu definește însă între ce limite se situează fiecare dintre aceste două concepte (loc de muncă fix/mobil), acest aspect rămânând la latitudinea înțelegerii dintre angajatori și angajați.
Într-adevăr, părțile atribuie salariatului atributul de ,,angajat mobil”, însă acestea nu pot exercita această prerogativă într-un mod abuziv, răspunzând în fața Inspecției Muncii.
Cuantumul prestațiilor suplimentare în bani sau modalitățile prestațiilor suplimentare în natură trebuie specificate expres în contractul individual de muncă, potrivit Codului muncii, aspect susținut și de noul model cadru al contractului individual de muncă ce acordă o importanță deosebită acestei clauze, tocmai prin prisma disconfortului creat salariatului aflat într-o situație de continuă deplasare.
Pentru ajutor în implementarea corectă a instituțiilor de dreptul muncii și desfășurarea armonioasă a relațiilor de muncă, vă invităm să discutați cu un avocat specializat de dreptul muncii din cadrul echipei Saucă&Partners. Av. Popescu Ana-Maria
