Căsătoria dintre două persoane se poate încheia atunci când acestea nu se mai înțeleg, ducând la desfacerea acesteia.
Dacă ambii soți suntem de acord cu privire la desfacerea căsătoriei, cui ne adresăm?
În cazul în care ambii soți sunt de acord cu desfacerea căsătoriei, soții se pot adresa:
- Ofițerului de stare civilă
- Notarului public
- Instanței de judecată prin intermediul avocatului
Soții se pot adresa ofițerului de stare civilă doar în cazul în care nu există copii minori. În cazul în care există copii minori, soții se pot adresa notarului public sau instanței de judecată prin intermediul avocatului.
Convenția notarială încheiată între părți trebuie să specifice în mod clar toate capetele de cerere accesorii pentru ca ulterior să nu existe probleme în acest sens.
Ce se întâmplă în cazul părțile încheie o convenție notarială iar ulterior se modifică veniturile acelui părinte care este obligat la plata pensiei de întreținere?
Dacă părțile au stabilit o sumă fixă privind plata pensiei de întreținere sau s-a stabilit cuantumul prevăzut de lege iar ulterior se modifică veniturile aceluia care este obligat la plata pensiei de întreținere, celălalt părinte se poate adresa instanței de judecată pentru a se modifica pensia de întreținere.
Astfel, părintele rezident se poate adresa instanței de judecată cu o cerere de chemare în judecată pentru a se modifica cuantumul pensiei de întreținere.
Ce se întâmplă în cazul în care părțile nu se pun de acord cu privire la desfacerea căsătoriei?
Dacă nu există acord cu privire la desfacerea căsătoriei, părțile se pot adresa instanței de judecată pentru ca aceasta să fie desfăcută prin intermediul hotărârii judecătorești. Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța competentă de ultima locuință comună a părților.
Un avocat specializat din cadrul casei de avocatură Saucă&Partners, vă poate ajuta și îndruma pentru a lua cele mai bune sfaturi.