Recunoașterea hotărârilor străine civile și comerciale din Europa

  • octombrie 3, 2023
  • Bogdan
  • 2 min read

Ce semnifică de fapt recunoașterea hotărârilor străine?

Recunoașterea hotărârilor străine pe teritoriul României semnifică de fapt extinderea efectelor privind hotărârile judecătorești din teritoriul statului în care a fost pronunțată hotărârea pe teritoriul altui stat în afară de acel stat în care a fost pronunțată hotărârea.

Conform art . 36 din Regulamentului nr. 1215/2012:
“(1)Hotărârile judecătoreşti pronunţate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesară vreo procedură specială.”

Astfel, conform acestui articol mai sus menționat, hotărârile pronunțate de instanțele din Uniunea Europeană se recunosc printr-o modalitate ușoară, fără a fi necesară vreo formalitate specială.

Ce acte sunt necesare pentru recunoașterea hotărârilor străine din Europa?

  1. Sentința pronunțată de instanțele din Europa
  2. Certificatul eliberat de Instanța Judecătorească din Europa, în temeiul art. 53 din Regulamentului  (CE) NR. 1215/2012

Cât durează o astfel de procedură?

Procedura durează undeva la 1-2 luni, în funcție de disponibilitatea instanțelor de judecată.

Un avocat specializat din cadrul echipei SAUCĂ&PARTNERS va poate ajuta si oferi cele mai bune sfaturi cu privire la astfel de hotarari si de asemenea va poate acorda asistenta si reprezentare juridica in astfel de cazuri.