Capitalul social al unei societati se poate majora cu profitul nerepartizat din anii anteriori, dupa inchiderea bilantului. Astfel, art. 210 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 reglementeaza:
(1) Capitalul social se poate mări prin emisiunea de acțiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar și/sau în natură.
(2) De asemenea, acțiunile noi sunt liberate prin încorporarea rezervelor, cu excepția rezervelor legale, precum și a beneficiilor sau a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia.
(3) Diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului vor fi incluse în rezerve, fără a majora capitalul social.
(4) Mărirea capitalului social prin majorarea valorii nominale a acțiunilor poate fi hotărâtă numai cu votul tuturor acționarilor, în afară de cazul când este realizată prin încorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune.
Majorarea capitalului social presupune actualizarea actului constitutiv al societatii, iar aceasta actualizare trebuie inregistrata la Registrul Comertului.
Ce documente sunt necesare pentru procedura de majorare a capitalului social?
- Cartea de identitate/ pașaport pentru administrator și/sau asociati;
- Nota contabila 117, balanta sintetica si analitica semnata de departament contabil si de administratorul societatii;
Cat dureaza o astfel de procedura?
Durata totala a procedurii depinde de contabilul dvs., in ce termen va efectua nota contabila. Procedura de Registrul Comertului dureaza circa 3-5 zile.
Din punct de vedere fiscal avem obligatii in acest sens?
In urma majorarii de capital social prin incorporarea rezultatului reportat nu rezulta obligatii fiscale.
Este important sa fie inchis anul fiscal, iar profitul sa nu fie repartizat prin Hotararea asociatilor.
Trebuie sa se faca raport de expertiza contabila pentur acest tip de majorare?
Raspunsul este nu. Nu trebuie sa se faca Raport de expertiza contabila in acest caz de majorare a capitalului social.
Un avocat specializat pe ramura dreptului societar din cadrul casei de avocatura Sauca&Partners, va poate ajuta pentru a finaliza procedura de majorare a capitalului social cu succes.