Detașarea salariaților
Ce reprezintă detașarea unui salariat?
Din punct de vedere al art. 45 din Codul Muncii detaşarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia.
În mod excepţional, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii, dar numai cu consimţământul scris al salariatului.
Astfel, salariatul NU va încheia cu angajatorul la care a fost detașat un nou contract individual de muncă și nici angajatorul la care salariatul a fost detașat nu va putea să încheie cu salariatul respectiv un act adițional pentru modificarea contractului individual de muncă.
Însă, este important de menționat faptul că pe perioada detașării, salariatul beneficează de drepturile care îi sunt cele mai favorabile, fie cele de la angajatorul de la care a fost detașat, fie cele de la angajatorul la care a fost detașat.
În ceea ce privește respectarea obligațiilor, angajatorul care a dispus detașarea trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca angajatorul la care s-a dispus detașarea să își îndeplinească în mod integral și în timp obligațiile față de salariat, în caz contrar angajatorul care a dispus detașarea devine responsabil pentru îndeplinirea acestora.
În cazul în care nu sunt respectate cele expuse anterior, salariatul are dreptul să se îndrepte împotriva oricăruia dintre celor doi angajați pentru a obține îndeplinirea obligațiilor.
În calitate de angajator care a dispus detașarea, aveți obligația de a completa Registrul General de Evidență a Salariaților ( REVISAL) :
- Perioada detașării : data de început și data de sfârșit;
- Denumirea angajatorului la care se va efectua datașarea;
Ca o consecință a detașării contractul individual de muncă se suspendă pe această perioadă, conform art. 5 alin. (1) lit. d din Codul Muncii , iar în Revisal se înregistrarea în primă fază detașarea, iar ulterior suspendarea.
În cadrul cabinetului de avocatură SAUCĂ&PARTNERS, veți găsi un avocat bun care vă poate oferi cele mai bune soluții juridice pe această ramură.