În situația în care doriți să încheiați un contract de consultanță și intermediere cu o Agenție imobiliară în vederea cumpărarii/vânzării unui imobil vă sfătuim să fiți atent la o serie de aspecte importante, pe care le vom evidenția în cele ce urmează.
Ce este contractul de intermediere?
Conform dispozițiilor legale acest contract este “contractul prin care intermediarul se obligă faţă de client să îi pună în legătură cu un terţ, în vederea încheierii unui contract”.
Astfel, dacă sunteți decis să încheiați un asemenea contract NU uitați să verificați cu atenție aspectele referitoare la:
- Valoarea comisionului datorat intermediarului ( agenției);
- Care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite de către intermediar pentru a avea dreptul la comisionul de intermediere;
- Care sunt condițiile ce trebuie îndeplinite de dumneavoastră în calitate de beneficiar pentru a plăti acest comision;
- În ce condiții se poate denunța unilateral contractul de intermediere;
- În ce condiții se poate rezilia contractul de intermediere;
Important de avut în vedere dacă în contract sunt prevăzute penalități de întârziere pentru neplata comisionului datorat de la data scandeței și care este cuantumul penalitățiilor de întârziere. Aceste penalități sunt introduce de regulă în mod abuziv de către intermediar și NU sunt negociate de către părți.
De asemenea, nu uitați că intermediarul are dreptul la remunerare din partea clientului NUMAI în cazul în care contractul intermediat se încheie ca urmare a intermedierii sale.
În concluzie, pentru a fi în mod corespunzător protejat de lege vă sfătuim să citiți și să negociați clauzele contractuale înainte de semna un contract de intermediere cu o agenție imobiliară.
În cazul în care urmează să încheiați un astfel de contract sau ați incheiat deja un contract de intermediere și vă confruntați cu probleme în baza acestuia, echipa noastră de avocați vă stă la dispoziție pentru consultanță juridică de specialitate în acest sens.
Contact us : 0756.384.899 info@sauca.ro