In cazul in care primiți o decizie de masuri asiguratorii de la organul fiscal ( de exemplu pentru reîncadrarea diurnelor ca parte din salariul din Romania ) si vi se blochează toate conturile bancare, vi se indisponibilizează sumele ce urmează sa le încasați de la terți si/sau vi se pune sechestru pe bunurile mobile sau imobile, trebuie sa luați legătura cu un avocat si sa contestați aceasta decizie.
Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie sa fie motivată în sensul exigențelor impuse de Procedura aprobată prin Ordinul 2065/2010, simpla constatare că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul nefiind suficientă.
Aprecierea acestui pericol trebuie justificată prin raportare la conținutul declarațiilor fiscale şi la situația financiară a debitorului, la istoria comportamentului fiscal al contribuabilului şi al reprezentanților legali (mod de declarare şi plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolvență sau de insolvabilitate etc.), astfel cum rezultă din prevederile punctului 5.1.1 şi 5.6 litera f) din Ordinul nr. 2605/2010 emis de ANAF.
Contribuabilul trebuie sa fii evitat controalele fiscale si sa nu fii achitat obligațiile de plată către buget sau isi desfășoară o activitate care riscă să fie paralizată ca urmare a măsurii adoptate, fiind iminentă intrarea sa în insolvenţă.
Simpla convingere de ordin subiectiv a organului fiscal că debitorul se va sustrage de la urmărire sau cuantumul creanţei fiscale estimate şi care nu are caracter cert şi lichid în prezent NU sunt suficiente prin ele însele să conducă la luarea unor măsuri care implică restrângeri semnificative în ceea ce priveşte patrimoniul debitorului.
In acest sens , s-a pronunțat Curtea de Apel prin Decizia nr. 1812 din data de 14 mai 2018 ce a fost publicată în Revista Română de Jurisprudenţă cu numărul 3 din data de 30 septembrie 2019.
Decizia de instituire a masurilor asiguratorii trebuie sa nu conțină doar reproducerea textului descris de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/201 5, ci trebuie sa conțină ce acțiuni a întreprins contribuabilul de natură a justifica concluzia că „există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire şi să îşi ascundă patrimoniul”.
Înscrierea exactă şi amănunțită a împrejurărilor de fapt care demonstrează existenta „pericolului” este distinctă de temeiul de drept care reglementează măsurile asigurătorii ce se pot dispune în eventualitatea în care debitorul „se sustrage, se ascunde, ori îşi risipește patrimoniul”, lucru pe care pârâta nu l-a respectat.
Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este un act administrativ fiscal, măsurile asigurătorii precedând întotdeauna măsurile de executare şi neidentificându‑se cu acestea, putându‑se eventual transforma în măsuri de executare silită.
Legiuitorul a prevăzut în art. 213 alin. 2 din Legea nr. 207/2015 că măsurile asigurătorii pot fi dispuse „în cazuri excepţionale”, în continuare explicând ce înseamnă caracterul excepțional: „respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”.
Sintagma „în cazuri excepționale” confirmă faptul că măsura asiguratorie este o măsură de excepție, iar nu una de drept comun.
Astfel încât, dacă organele fiscale constată îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor fiscale, nu există un temei suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii.
Luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea‑credință a debitorului, care încearcă să‑şi sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanța fiscală.
Pericolul la care face referire art. 213 din Codul de procedura fiscala, trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenței unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale care îi vor incumba, precum golirea conturilor societății, vânzarea activelor societății, antecedentele fiscale ale asociaților sau administratorilor societății.
În această abordare, pericolul este extrinsec faptelor controlate, în sensul că rezultă din acțiuni/inacțiuni ale contribuabilului altele decât operațiunile care au făcut obiectul controlului fiscal.
A considera că pericolul rezultă din chiar prezumtiva faptă de înregistrare eronată în contabilitate a unor operațiuni nu poate fi considerată ca fiind o abordare judicioasă a textului legal, simpla stabilire a unor obligații fiscale nereprezentând, prin ea însăși, o dovadă suficientă a faptului că contribuabilul se va sustrage de la executare silită sau va îngreuna colectarea.
Pe cale de concluzie, masurile asiguratorii se pot institui doar cu caracter excepțional si doar daca sunt îndeplinite conditiile legale.
Decizia de masuri asiguratorii se contesta la instanța de judecata.
Daca nu o contestați , aceasta decizie de masuri asiguratorii rămâne valabila pana la emiterea raportului de inspecție fiscala si a deciziei de impunere.
