Având în vedere evoluția recentă a relațiilor de muncă, în special în contextul epidemiei, mulți salariați și-au pus întrebarea dacă măsura șomajului tehnic constituie vechime în muncă.
Legislația muncii nu prevede în mod expres dacă șomajului tehnic constituie sau nu vechime în muncă, așadar, din interpretarea globală a textelor de lege ajungem la următoarea concluzie:
Art. 16 alin. (5) din Codul Muncii prevede:
(5) Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă.
Art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii prevede:
(1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii:
c) în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;
Din economia textului rezultă că dacă munca nu este efectiv prestată, contractul fiind suspendat, vechimea în muncă nu poate curge.
Indemnizația de 75% pe care o primește salariatul pe durata șomajului tehnic este catalogată ca venit din salariu direct în baza legii, pe această perioadă contractul de muncă fiind suspendat.
Plata contribuțiilor sociale pentru indemnizația de 75% reprezintă doar stagiu de cotizare, nu și vechime în muncă.
Vechimea în muncă și stagiul de cotizare în sistemul public de pensii sunt noțiuni distincte.
Cu titlu de exemplu, drepturile de pensie se stabilesc în funcție de stagiul de cotizare, însă anumite drepturi salariale pot fi stabilite în funcție de vechimea în muncă.
Doar prin excepție legea prevede situațiile în care vechimea în muncă curge deși munca nu este prestată. Un exemplu reprezentativ este perioada în care se beneficiază de concediu pentru creșterea copilului, OUG 111/2010 la art. 22 alin. (2) stabilind expres că aceasta perioadă reprezintă vechime în muncă.
O altă excepție este și șomajul tehnic acordat în perioada stării de alertă/urgență, excepție prevăzută de asemenea expres prin lege.