O instituție extrem de uzitată, perioada de probă este acel scurt interval în care angajatorul poate verifica aptitudinile declarate ale salariatului, iar salariatul poate cunoaște mediul de lucru și practicile angajatorului său, pentru a decide continuarea/sau nu a colaborării profesionale.
De menționat un aspect foarte important: această perioadă este timp efectiv lucrat, în ciuda credințelor populare, fiind o relație autentică de muncă, salariatul beneficiind de toate drepturile prevăzute de lege, indiferent de durata acesteia.
Dovada indubitabilă a acestui fapt este sancțiunea pecuniară mare prevăzută pentru angajatorii care supun candidații la o perioadă de probă fără a avea un contract de muncă înregistrat, chiar și dacă este vorba de o singură zi, intrându-se în sfera muncii ilegale.
Angajatorii trebuie să precizeze în contractul individual de muncă durata și condițiile perioadei de probă (de exemplu, pentru acomodarea părților, salariatului îi poate fi restrânsă aria de acces la unele informații/departamente).
Legea prevede că perioada de probă are o durată maximă de 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție și de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcțiile de conducere, în cadrul raporturilor de muncă cu durată nedeterminată.
Și pentru contractele pe perioadă determinată poate fi stabilită legal o perioada de probă, ce poate fi cuprinsă între 5 și 45 de zile, în funcție de durata contractului.
Nu este exclus însă ca perioada de probă să fie negociată între părți.
De asemenea, acest interval de timp este singurul în interiorul căreia, atât angajatorul, cât și salariatul pot avea inițiativa încetării contractului de muncă fără preaviz și fără a motiva decizia, în baza unei notificări care în mod obligatoriu trebuie să îmbrace forma scrisă.
Nu pot exista mai multe perioade de probă în cadrul executării aceluiași contract de muncă, dar nici în cazul în care salariatul este angajat succesiv pe aceeași funcție prin contracte de muncă diferite („Este interzisă stabilirea unei noi perioade de probă în cazul în care, în termen de 12 luni, între aceleași părți se încheie un nou contract individual de muncă pentru aceeași funcție și cu aceleași atribuții”).
Pentru mai multe detalii și asistență în relațiile de muncă, echipa Saucă&Partners vă stă la dispoziție.
Av. Ana-Maria Popescu