Cercetarea disciplinara prealabila presupune respectarea Codului Muncii si a Regulamentului Intern.
Daca partile nu au stabilit in Regulamentul intern sau in Contractul colectiv de munca termenul minim acordat salariatului pentru pregatirea apararii, recomandam clientilor sa respecte termenul minim de 5 zile lucrătoare.
Convocatorul la cercetarea disciplinara trebuie sa contină data , ora si locatia unde va avea loc cercetarea disciplinara, obiectul detaliat al cercetării.
In practica instantelor de judecata au fost anulate deciziile de sanctionare disciplinara, daca faptele cercetate au fost prezentate in mod generic, intrucat s-a considerat ca se incalca dreptul la aparare al salariatului.
Salariatul trebuie sa cunoasca din timp , motivele pentru care a fost chemat la cercetarea disciplinara, astfel incat sa se apare.
Conform prevederilor legale, obiectul convocării în vederea efectuării cercetării disciplinare îl constituie însăși fapta în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Simpla mențiune ” sa va prezentati vederea cercetării disciplinare ” descrisa in convocator nu reprezintă o prezentare a obiectului cercetării, care sa permită salariatului exprimarea unei apărări clare, pertinente, fiind doar o prezentare generică, sumară.