Care sunt sumele de bani din conturi care nu pot fi executate silit ?
Prin procedura executarii silite indirecte creditorul beneficeaza de recuperarea unei creante certe, lichide si exigibile detinuta in baza unui titlu executoriu, prin vanzarea sau valorificarea bunurilor debitorului ori prin poprirea creantelor sale, iar în cazul persoanelor juridice titulare de conturi bancare, prin virarea sumei din contul debitorului în contul creditorului.
Legiuitorul a reglementat insa , o serie de exceptii cu rolul de a a asigura protectia sociala a debitorului ori respectarea unor destinatii speciale ale unor sume de bani.
Nu fac obiectul executarii silite :
- Alocatiile de stat și indemnizatiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum și orice alte asemenea indemnizatii cu destinatie speciala, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmarite pentru niciun fel de datorii.
- Salariile și alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurarilor sociale, precum si alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existența ale acestuia pot fi urmarite:a) pana la jumatate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau alocatie pentru copii; b) pana la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.
In situatia in care sunt mai multe urmariri asupra aceleiasi sume, urmărirea nu poate depasi jumatate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creantelor, în afara de cazul în care legea prevede altfel.
- Veniturile din munca sau orice alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra parți ce depaseste jumatate din acest cuantum.
- Ajutoarele pentru incapacitate temporara de munca, compensatia acordata salariatilor în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricaror dispoziții legale, precum si sumele cuvenite somerilor, potrivit legii, nu pot fi urmarite decat pentru sume datorate cu titlu de obligatie de intretinere și despagubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vatamari corporale, daca legea nu dispune altfel. Creditorii pot urmari aceste venituri în limita a jumătate din cuantumul acestora.
Sanctiunea nerespectarii acestor limitari este nulitatea absoluta, inclusiv in situatia in care debitorul ar renunta la beneficiul acordat de legiuitor.
De asemenea , in materia popririi sunt instituite o serie de inca trei exceptii si anume:
- sumele care sunt destinate unei afectatiuni speciale prevăzute de lege si asupra carora debitorul este lipsit de dreptul de dispozitie;
- sumele reprezentand credite nerambursabile ori finantări primite de la institutii sau organizatii nationale și internationale pentru derularea unor programe ori proiecte;
- sumele aferente platii drepturilor salariale viitoare, pe o perioada de 3 luni de la data înființării popririi. Atunci cand asupra aceluiasi cont sunt infiintate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plați aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură data de la momentul infiintarii primei popriri. -> In aceasta situatie avem si un Recurs in interesul legii prin care Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis prin admiterea recursului ca sumele destinate plații salariilor personalului din institutiile publice, aflate în conturi deschise la unitatile de trezorerie si societati bancare, nu pot face obiectul executarii silite prin poprire.
Important de stiut :
Art 236 Cod Procedura fiscala -> Sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanțări primite de la instituții sau organizații internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte nu sunt supuse executării silite prin poprire, în cazul în care împotriva beneficiarului acestora a fost pornită procedura executării silite.
Nu uitați : termenul de contestație este de 15 zile de la data primirii somației si a titlului executoriu.
Nu orice nemulțumire este motiv de contestație la executare silita .
Avocatii din echipa noastra sunt pregatiti in astfel de litigii, avand ca obiect contestatie la executare impotriva actele nelegale de executare silita.