Intrucat procedura de divort nu este una urgenta, iar in contextul actual , termenele de judecata sunt mai lungi, dureaza cateva luni pana la stabilirea primului termen de judecata, recomand clientilor sa formuleze si o actiune ce se judecata cu urgenta , denumita ordonanta presedintiala, atunci cand se doreste stabilirea locuintei provizorii a copiilor sau se doreste stabilirea unui program de vizitare al copiilor.
Conform art.997 alin.1 din Codul de Procedură Civilă: „ Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări ”.
Ordonarea unei măsuri provizorii, pe cale de ordonanţă preşedinţială, se poate face de către instanţă, conform art. 997 C .pr.civ., în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, atunci când instanţa stabileşte că, în favoarea reclamantului, există aparenţa de drept.
Cererea de ordonanţă preşedinţială este admisibilă când sunt îndeplinite cumulativ cerinţele:
(a) aparenţei dreptului,
(b) caracterului provizoriu al măsurilor,
(c) existenţei unor cazuri grabnice
(d) neprejudecării fondului.
- Aparenta dreptului în favoarea reclamantului. Aceasta cerinţa este îndeplinita, condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile referitoare la capacitate, calitate şi interes (art. 32 alin. (1) lit. a), b) şi d) din Codul de procedura civila) sunt îndeplinite si dovedite prin prezenta actiune formulata.
- Caracterul provizoriu al măsurilor care se pot dispune. Termenul „provizoriu”, este de asemenea îndeplinit. Aceste termen se referă la conţinutul reversibil al măsurilor luate, în condiţiile în care pe calea ordonanţei preşedinţiale nu se pot lua măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt. Pe de altă parte, se referă la durata limitată în timp a acestor măsuri.
- Caracterul urgent al măsurilor care se pot dispune. Caracterul urgent al măsurilor trebuie stabilit prin raportare la scopul luării acestora şi anume: a) păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere; b) prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara; c) înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În ceea ce priveşte condiţia urgenţei , instanta a considerat in anumita situatie ca urgenţa este dată de împrejurarea că interesul minorului impune păstrarea relaţiilor personale cu ambii părinţi, iar împiedicarea părintelui de a participa la cresterea si educarea acesteia, prin refuzul vehement al paratei de comunicare cu reclamantul, poate avea consecinţe negative asupra dezvoltării psihice şi emoţionale a copilului.
- Neprejudecarea fondului. Prevederea legală exclude din domeniul de aplicare al procedurii ordonanţei preşedinţiale cererile de luare a unor măsuri care presupun realizarea definitivă a fondului dreptului. Condiţia neprejudecării fondului a determinat legiuitorul să limiteze judecata în cererea de ordonanţă doar la verificarea aparenţei dreptului afirmat de către reclamant.
In astfel de litigii, instanta urmareste interesul superior al copiilor.
Potrivit art. 263 al. 1 din Codul Civil : ”orice măsură privitoare la fiul minor al părţilor, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al acestuia”
Potrivit art.36 al.2 din Legea nr.272/2004: exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale .
Intrebari frecvente ale clientilor
- Cat dureaza o ordonanta presedintiala ?
Poate dura 2 termene de judecata . La primul termen de judecata sa discuta competenta instantei de judecata si probele necesare in proces. La al doilea termen de judecata se administreaza probele, se audiaza martorii, se ia interogatoriu
2. Se face ancheta sociala ?
Da, instanta nu solutioneaza cauza in lipsa anchetei sociale
3. Pot fi ascultati parintii ca si martori?
Da, se pot audia ca si martori aceleasi persoane ca si in procesul de divort.
Chiar daca ordonanța președințiala este provizorie pana la pronuntarea divortului, continutul sentintei deja pronuntate este important in procesul de divort.
Un avocat bun din Timișoara, specializat in astfel de cazuri , grele, complicate, care discuta clientii gasiti in cadrul SAUCA&PARTNERS .