În cursul anului 2022, respectiv în data de 12.12.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 27/2022 privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 174 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 173 alin. (2), precum și ale art. 180 din aceeași lege.
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conduce al Curții de Apel Iași și, în consecință, a stabilit că:
„În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 174 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 173 alin. (2), precum și ale art. 180 din aceeași lege, procedura insolvenței nu poate fi închisă înainte de soluționarea prin hotărâre definitivă a acțiunii de atragere a răspunderii pentru intrarea în insolvență, formulată în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014”.
În motivarea hotărârii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele aspecte relevante:
„Unul dintre principalele efecte ale închiderii procedurii este reglementat de art. 180 din Legea nr. 85/2014 şi constă în descărcarea de orice îndatoriri sau responsabilităţi a organelor care aplică procedura (judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul judiciar), precum şi a persoanelor care i-au asistat (specialişti/experţi angajaţi pe parcursul procedurii). Descărcarea de obligaţii a organelor care aplică procedura înseamnă încetarea tuturor atribuţiilor legale ale acestora.
Potrivit normelor legale în vigoare, descărcarea de obligaţii a organelor care aplică procedura nu poate avea caracter parţial, ci doar total. Intenţia legiuitorului este clară şi rezultă din folosirea sintagmei „orice îndatoriri sau responsabilităţi”, interpretarea gramaticală a textului art. 180 din Legea nr. 85/2014 conducând fără dubii la concluzia unei încetări integrale a atribuţiilor organelor care aplică procedura.”
O primă concluzie care se desprinde din considerentele anterioare este aceea că acţiunea în atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă trebuie soluţionată de către judecătorul-sindic anterior dezînvestirii cu privire la toate atribuţiile sale prin hotărârea de închidere a procedurii insolvenței.
Cu titlu de consecință, ceea ce trebuie reținut este faptul că orice altă acțiune/cerere formulată de către administratorul/lichidatorul după închiderea procedurii de insolvență va putea fi considerată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, deoarece judecarea acțiunii/cererii ar avea loc în afara procedurii, într-un cadru nelegal, cu un judecător-sindic dezînvestit de soluţionarea oricărei cereri de natură judiciară aferente procedurii şi cu un administrator judiciar/lichidator judiciar descărcat de atribuţii.
În sprijinul acestei concluzii poate fi adusă ca argument de interpretare, topica reglementării actuale în comparaţie cu vechile legi ale insolvenţei.
Astfel, Legea nr. 85/2014, în titlul II – „Procedura insolvenţei”, reglementează răspunderea pentru intrarea în insolvenţă în secţiunea a 8-a, iar încheierea procedurii în secţiunea a 9-a, imediat următoare.
În schimb, atât în Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi ulterior, în Legea nr. 85/2006, dispoziţiile referitoare la răspunderea membrilor organelor de conducere pentru apariţia stării de insolvenţă au fost incluse într-un capitol separat, situat după cel privind închiderea procedurii.
Doctrina juridică grefată pe reglementările anterioare evocate a considerat neinspirată reglementarea acţiunii în atragerea răspunderii după închiderea procedurii, întrucât dintr-o interpretare corectă a textelor de lege rezultă că răspunderea pentru ajungerea debitorului în stare de insolvenţă se stabileşte de tribunal în cursul procedurii, înainte de închiderea procedurii.
De aceea, opţiunea legiuitorului de a schimba topica normelor în Legea nr. 85/2014 nu poate fi considerată o coincidenţă, ci reprezintă o evoluţie a reglementării, în acord cu opiniile exprimate în doctrină.
Mai mult decât atât, de remarcat este faptul că raționamentul expus de Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia pronunțării Deciziei nr. 27/12.12.2022 a avut la bază şi considerentele de la paragraful 23 din Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 363 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 31 iulie 2014 (Decizia nr. 363 din 25 iunie 2014), care au următorul conţinut: „Întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 136 din Legea nr. 85/2006, prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi, toate acţiunile şi cererile formulate în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 se soluţionează înainte de închiderea procedurii”.
Avocat Hedeșiu Ioana Arina
SAUCĂ&PARTNERS
