Potrivit Codului de procedura civilă, executarea silită se poate efectua numai in temeiul unui titlu executoriu, respectiv hotărâri ale instanțelor de judecată, alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse in executare.
Astfel, dacă aveți un dosar de executare silită inițiat după data de 15 februarie 2013 trebuie să știți că se vor aplica prevederile din Codului de procedura civilă, noul cod.
Conform prevederilor art. 2517 din Codul civil :”Termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.„
Termenul de prescripție a executării silite este de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel , conform art. 706 alin. 1 codul de procedura civila şi începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită, conform alin. 2 al aceluiași articol.
De altfel, cursul prescripției se poate întrerupe doar în următoarele cazuri:
1. pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei;
2. pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent;
3. pe data depunerii cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori;
4. pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare;
5. pe data depunerii cererii de reluare a executării;
6. în alte cazuri prevăzute de lege.
Sintetizând dispoziţiile legale mai sus menționate, se reține că prescripția dreptului de a obține executarea silită reprezintă o sancțiune îndreptată împotriva pasivității titularului unui titlu executoriu care, în condiţiile legii, nu va mai avea posibilitatea de a obține executarea silită a debitorului creanței sale, ca urmare a stingerii acestui drept şi a pierderii puterii executorii a titlului executoriu.
In cadrul echipei SAUCA&PARTNERS, exista un avocat specializat în acest domeniu cu peste 15 ani experiență, care vă poate îndruma și ajuta în orice problemă ivită în acest sens.