Regula este ca dividendele se plătesc asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social.
Daca un asociat deține 50 % din capitalul social atunci primește 50 % din dividende.
Excepția este ca plata dividendelor să se facă și în cote diferite fată de cotele de participare a asociațiilor la capitalul social.
Temeiul legal care stabilește aceste situații este art. 67, alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care reglementează faptul ca :
„ (1) Cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat constituie dividend.
(2) Dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel.
Pe cale de concluzie , prin actul constitutiv al unei societăți comerciale se poate stabili repartizarea dividendelor între asociați în alte cote decât cotele de participare ale acestora la capitalul social.
Nu exista in Legea 31/1990 nici o interdicție care sa condiționeze plata dividendelor in alte cote decât cele de participare la capitalul social.
Chiar daca mulți clienți, considera ca actul constitutiv nu este important, putând fi unul standard, consideram ca actul constitutiv reprezintă ghidul de funcționare a unei societăți comerciale si conține regulile de colaborare intre asociați si administratori, unele fiind particulare fata de regulile generale din Legea societăților comerciale.
Este important ca un avocat specializat sa discute cu clientul obiectul principal de activitate, activitățile secundare, ce autorizații se obțin, daca este bine sa aibă sediu social, care sunt procedurile de convocare a asociatilor.