Partajul – după procedura de divorț –
După soluționare procesului de divorț, foștii soț doresc de regulă să își împartă bunurile comune rezultate din căsătorie. Astfel, în acest caz intervine procedura partajului.
Partajul ca urmare a operării desfacerii căsătorie dintre soți poate fi de două tipuri:
- Partaj voluntar – în cadrul acestei proceduri foștii soți ajung la un comun acord în ceea ce privește modul de împărțire a bunurilor.
Astfel se va încheia în fața notarului un contractul de partaj, în cadrul căruia sunt menționate bunurile pe care le primește fiecare, urmând ca după partaj fiecare parte să devine propietar exclusiv pentru bunurile respective.
De regulă, împărțirea bunurilor se realizează în funcție de contribuția fiecăruia dintre soți.
Atunci când împărțirea are loc în mod egal , soțul care a primit o cotă mai mare din bunuri îl va despăgubi pe celălalt prin acordarea unei sume de bani în echivalent, numită sultă.
AVANTAJE : Partajul voluntar are loc la notar și este mai puțin costisitor !
- Partajul judiciar- în cadrul acestei proceduri foștii soți NU ajung la un comun acord în ceea ce privește modul de împărțire a bunurilor.
În acest caz va fi necesară formularea în condițiile legii a unei cereri de chemare în judecată, iar părțile vor avea nevoie de un avocat.
Pe baza probelor administrate, bunurile vor fi împărțite proporțional cu cota-parte a fiecăruia dintre soți. În cazul unui bun care nu se poate împărți, el rămâne în întregime la unul dintre soți, care îi va oferi celuilalt suma de bani în echivalent.
Este posibil și ca bunul să fie vândut, astfel încât banii să poată fi împărți între cele două părți.
Aceste tip de partaj are loc în fața instanței de judecată și este mai costisitor din puct de vedere financiar !
Important de precizat este faptul că, bunurile obținute înaintea căsătoriei NU se împart.
Partajul este reglementat prin Codul civil , iar procedura partajului este prevăzută în Codul de procedură civilă.
În cadrul echipei SAUCA&PARTNERS există un avocat specializat care vă poate îndruma în tot ce presupune procedura unui partaj.