CONSECINȚELE PENALE CARE POT DECURGE DIN CONTROLUL EXERCITAT DE CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI
Curtea de Conturi exercită funcția de control asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.
- Ce se întâmplă dacă auditorii Curții de Conturi au suspiciunea săvârșirii unor fapte penale?
Dacă în urma controlului exercitat de către Curtea de Conturi, auditorii publici au suspiciunea încălcării legii penale și cauzarea unor prejudicii fondurilor publice, aceștia sunt îndriduiți a sesiza organele abilitate pentru asigurarea valorificării constatării și informează entitatea audiată. În acest sens, raportul de control întocmit de Curtea de Conturi va constitui actul de sesizare a organelor de urmarire penală.
Dacă auditorii Curții de Conturi constată existența unui prejudiciu Curtea de Conturi va dispune măsura recuperării acestuia, fiind în sarcina entității auditate să pună în aplicare procedurile legale de recuperare a prejudiciului.
Nerecuperarea prejudiciilor, constituie infracțiune, conform dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 94/1992.
Art. 64 din Legea Nr. 94/1992 prevede următoarele:
„(1)Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii şi a neurmăririi de conducerea entităţii a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2)Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită din culpă, pedeapsa este amenda”.
O situatie atipicaă este întâlnită în momentul în care în urma controlului se constată că încheierea unui anumit contract, deși efectuată fără încălcarea vreunei norme, este considerată ineficace, în raport de activitatea persoanei juridice controlate.
În această situație, autoritatea audiată are obligația de a demara proceduri pentru recuperarea prejudiciului cauzat ca urmare a încheierii unui contract inoportun .
Reprezentați o autoritate publică și doriți să contestați o decizie sau o încheiere emisă de Curtea de Conturi a României?
Masurile Curtii de Conturi se contesta printr-o contestatie prealabila, iar apoi, ulterior sa formuleaza actiune de anulare in contencios administrativ.
Este important ca unitatea administrativ teritoriala sa dețină documente in probatiune , respectiv contracte, devize de lucrări, note de șantier, procese verbale, caiet de sarcini.
Avocații specializați în litigii împotriva Curții de Conturi de la SAUCĂ & PARTNERS vă stau la dispoziție cu cele mai prețioase sfaturi juridice.