Legea nr.72/2022, care a intrat în vigoare începând cu data de 03.04.2022 aduce o serie de modificări ce se vor aplica efectiv începând cu luna mai 2022, modificări ce vizează patru tipuri de indemnizații ( diurne ) :
- Diurna de delegare
- Indemnizația de detașare
- Indemnizația de detașare transnațională
- Indemnizația de mobilitate
Ținând cont de actualele modificări în calitate de angajator sunteți nevoit să actualizați cât mai repede documentația internă, respective actele adiționale ale contractelor de muncă pentru salariații dumneavoastră.
- În ce constau aceste noi modificări?
Indemnizațiile specificate mai sus, precum și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariați potrivit legislației în materie, pe perioada desfășurării activității în altă localitate, în țară sau în străinătate, în interesul serviciului, pentru partea care depășește plafonul neimpozabil stabilit astfel:
- în țară, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizație, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul autorităților și instituțiilor publice, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat;
- în străinătate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurnă, prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în limita a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat.
- Cui se adresează prevederile acestei legi?
- Salariaților delegați/detașsați în țară sau în străinătate
- Administratorilor stabiliți potrivit actului constitutive, contractului de administrare/mandate
- Directorilor, care își desfășoară activitatea în baza contractului de mandate conform legii
- Membrilor consiliului director de la societățile de administrare în sistem dualist și ai consiliului de supraveghere, potrivit legii
- Managerilor, în baza contractului de management prevăzut de lege
- Ce document justificativ se utilizeaza pentru decontarea diurnei?
Singura justificare a decontarii diurnei este ordinul de deplasare/decontul de cheltuieli care arata efectuarea deplasarii in interes de serviciu si durata acesteia.
- Cum se calculează acest plafon?
Plafonul aferent valorii a 3 salarii de bază corespunzătoare locului de muncă ocupat se calculează prin raportarea celor 3 salarii la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar rezultatul se multiplică cu numărul de zile din perioada de delegare/detașare/desfășurare a activității în altă localitate, în țară sau în străinătate.
În cele ce urmează vom veni cu o serie de exemple pentru a înțelege mai exact acest nou mecanism implementat:
EXEMPLU
În luna mai 2022 angajatul dumneavoastră are un salariu de bază de 2550 de lei și se va deplasa 30 de zile de deplasare în străinătate.
PASUL 1 : Se calculează diurna acordată angajatului conform HG 518/1995
În acest caz diurna maximă acordată va fi: de 35 euro/zi x 2,5 și anume 87,5 euro/pe zi de deplasare în străinătate.
În momentul actual, 1 euro=4,94 lei, ceea ce înseamnă că angajatul va primi o diurnă în valoare de 432,25 lei/ zi.
Diurna totală acordată pentru 30 de zile va fi în valoare de 2.625 euro, respectiv 12.967 lei.
PASUL 2: Se calculează plafonul maxim neimpozabil al diurnei conform Legii nr.72/2022
În acest caz, ne vom raporta la metoda de calcul prevăzută în modificarea legislativă, de unde putem desprinde următoarea formulă, pe care o vom aplica în exemplul nostru concret.
Plafonul maxim neimpozabil al diurnei = Salariul de baza x 3 x nr.zile de deplasare / nr. zile lucrătoare in fiecare lună
Astfel, în exemplu nostru plafonul maxim neimpozabil va fi = 255o x 3 x 30 / 22 = 10.431 lei
Plafonul maxim neimpozabil al diurnei pentru fiecare zi de deplasare este de 347 lei / zi .
CONCLUZIE
Concluzionând, dacă comparăm rezultatul obținut la pasul 1 cu cel obținut la pasul 2, vom observa faptul că diurna de 432,25 lei/ zi depășește plafonul maxim neimpozabil de 347 lei/ per zi din exemplul anterior.
Astfel că tot ceea ce depășește acest plafon va fi supus regimului taxabil stabilit conform legii ( 10 % impozit , 25 % CAS, 10 % CASS, 2,25% CAM ).
- Deci, fie alegeți să dați 347 le/per zi de deplasare și atunci totul e neimpozabil și nu plătiți contribuții.
- Fie alegeți să dați 87,5 euro, respectiv de 432,25 lei/ zi, ceea ce înseamnă că pentru suma de 347 lei/ per zi nu plătiți contribuții, dar pentru diferența de 85,25 lei se vor plăti contribuții.
IMPORTANT
Este important să aveți în vedere faptul că unele constante din aceste exemple pot varia de la lună la lună și în funcție de numărul de zile lucrătoare , de aceea modul de calcul al indemnizației este recomandat sa se actualizeze lunar pentru a avea documente corespunzătoare în cazul unui eventual control fiscal.
De asemenea, este important și faptul că este vorba de numărul de zile lucrătoare din luna respectivă.
Trebuie să aveți în vedere că nu puteți calcula diurna neimpozabilă decât având ca bază de calcul numărul de zile lucrătoare din luna respectivă și numărul de zile de deplasare din acea luna.
Astfel, NU se poate calcula diurna neimpozabilă raportat la doua, trei luni, etc.
Lunar se vor întocmi acte adiționale distincte.
Acest ghid a fost elaborat de echipa Sauca & Partners.
Pentru orice nelămuriri în legătură cu acesta puteți să ne contactați la următoarele date de contact:
- gabriela@sauca.ro, tel. 0756.348.899
- ioana@sauca.ro, tel 0751158070