Alienarea parentală sau abuzul asupra copilului reprezintă acea acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de copilul minor, prin care este periclitată viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.
Legea nr. 272 din 2004 reglementează această materie privind fenomenul de alienare parentală.
Atunci când doi soţi hotărăsc să se despartă intervin mai multe probleme printer care şi modul în care aceştia îşi vor îndeplini obligaţiile faţă de copiii lor minori. Astfel, de cele mai multe ori copii sunt cei care au de suferit.
În conformitate cu prevederile legale, părinţii sunt cei cărora le revine pe deplin responsabilitatea pentru modul în care înţeleg să asigure creşterea, educarea şi dezvoltarea copilului, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile părinteşti cu respectarea interesului superior al copilului, prin asigurarea acestuia a tot ceea ce este necesar atât material, cât şi spiritual pentru creşterea, educarea şi întreţinerea sa. În acelaşi timp, părinţii nu sunt doar gardieni, ci şi reprezentanţi legali în ceea ce priveşte persoana şi patrimoniul copilului.
În situaţia divorţului, părinţii trebuie să realizeze că, înainte de toate, interesul superior al copilului nu se poate realiza decât dacă pun copilul pe primul loc, renunţând la orgolii şi la neînţelegerile dintre ei care au dus la desfacerea căsătoriei. Astfel, copiii trebuie să fie protejaţi prin a nu fi prezenţi la conflictele dintre părinţi, în primul rând pentru protecţia lor psihică.
De regulă, fenomenul de alienare parentală apare atunci când părintele custodian se foloseşte de faptul că petrece mai mult timp cu copilul, iar în situaţiile în care intervine alienarea părintească acesta va încerca prin metode agresive să îl determine pe copil de a-l respinge pe celălalt părinte, folosind copilul ca pe o adevarată armă prin care se exercită răzbunarea asupra fostului soţ.
Fenomenul alienării părinteşti apare atunci când, în ciuda sentimentelor pe care copilul le are faţă de părintele noncustodian, acesta este învăţat de către celălalt părinte să îl respingă. De cele mai multe ori acest lucru se întâmplă datorită faptului că există o teamă a copilului de a pierde afecţiunea părintelui cu care locuieşte şi faţă de care, până la urmă, se raportează cel mai mult.
Un avocat specializat care se ocupă de ramura dreptului familiei din cadrul echipei Saucă&Partners vă poate oferi consultanță juridică.
