CREANȚE SALARIALE ÎN CADRUL PROCEDURII INSOLVENȚEI
Deschiderea procedurii insolvenței unei societăți produce un dezechilibru care îi afectează, de cele mai multe ori, pe salariații acesteia, fiindcă aceștia se vor găsi în postura de a nu își primi drepturile salariale stabilite în contractele de muncă.
Prin deschiderea procedurii insolvenței, salariații societății devin creditorii acesteia și au dreptul de de a fi înscriși pe tabelul creanțelor.
Regula generală este că toți creditorii au obligația de a depune o declarație de creanță pentru a fi înscriși în tabelul de privind evidența creanțelor, însă salariaților nu le revine această obligație. Astfel, conform art. 102 din Legea cu nr. 85/2014: „Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii”.
Conform Legii nr. 200/2006, administratorul/lichidatorul judiciar ori salariații sau reprezentanții acestora au dreptul să depună o solicitare pentru ca cei din urmă să își primească un număr maxim de 4 (patru) salarii medii brute din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, prin depunerea cererii specifice.
Potrivit O.U.G. 9/2021, în situația în care se pronunță închiderea procedurii de insolvență, inclusiv în perioada de observație, ca urmare a redresării angajatorilor, societățile ce au beneficiat de această facilitate sunt obligați să restituie sumele suportate din Fondul de garantare, în termen de 6 luni de la pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii insolvenței.
Indiferent dacă vă situați pe poziția debitorului care dorește să deschidă procedura insolvenței sau pe poziția creditorului care intenționează să participe la masa credală pentru a-și valorifica o creanță, avocații specializați în dreptul insolvenței de la SAUCĂ & PARTNERS vin în ajutorul dumneavoastră cu cele mai bune soluții juridice.