Exista un interes general suscitat de foarte multe persoane referitor la modul in care si daca se pot imparti bunurile dobandite in timpul casatoriei, care sunt regulile generale si care sunt aspectele importante pe care trebuie sa le aiba in vedere.
Desi descurajant, procesul de partaj in sine nu trebuie sa fie unul complicat inutil: astfel partajul se poate face dupa divort! Astfel, exista situatii in practica instantelor de judecata cand partajul se poate cere impreuna cu cererea de divort, insa e important de stiut ca intai judecatorul trebuie sa decida cu privire la divort, abia apoi putand sa decida cu privire la partaj.
Ce reprezinta insa partajul ? Partajul reprezinta impartirea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei. Exista anumite bunuri care nu se pot imparti prin partaj, fiind denumite de Codul Civil ca si bunuri proprii.
Aceste bunuri proprii sunt urmatoarele :
- bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod
expres, că ele vor fi comune;
- bunurile de uz personal;
- bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerț care face parte din
comunitatea de bunuri;
- drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creațiilor sale și asupra semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;
- bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice,
proiectele de invenții și alte asemenea bunuri;
- bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele științifice sau literare, schițele și proiectele artistice,
proiectele de invenții și alte asemenea bunuri;
- indemnizația de asigurare și despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soți;
- bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum și bunul dobândit în schimbul acestora;
- fructele bunurilor proprii.
Cum se realizeaza partajul in sine ?
Exista doua posibilitati distincte : partajul poate fi făcut fie la notar, fie în instanță.
În cazul partajului făcut in fata unui notar public, acesta e mai ieftin și se face mai repede decât în instanță, însă trebuie să existe acord clar si ferm al soților cu privire la împărțirea bunurilor. Notarul public va face toate demersurile legale pentru inscrierea in cartea funciar a actului de partaj.
In cazul unui partaj in fata instantei de judecata, costurile sunt mai mari, iar procedura este de lunga durata. Insa pana la urma , judecatorul pronunta o sentinta cu privire la partajarea bunurilor comune.
Este important de stiut ca partea care solicita partajul, ( reclamantul ) trebuie sa achite o taxa judiciara de 3 % din valoarea masei partajabile conform Ordonantei de Urgenta nr 80/2013 plus alte taxe judiciare raportat la capetele de cerere accesorii :
- pentru stabilirea calității de coproprietar și stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecărui coproprietar – 50 lei pentru fiecare coproprietar;
- pentru creanțele pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună – 3% din valoarea creanțelor a căror recunoaștere se solicită;
Ce acte sunt obligatorii si importante in cazul partajului judiciar ?
- sentinta definitiva de divort/ certificatul de divort
- certificatele de atestare fiscala de la Organul fiscal pentru a arata judecatorului valoarea bunurilor imobile ce fac obiectul partajului nu mai vechi de 30 zile
- contractele de vanzare-cumparare a bunurilor imobile
- extrase de carte funciara actualizate
- actele de identificare ale Autovehiculelor, bunuri comune
- contracte de credit, daca existe datorii comune
- contracte de imprumut, daca exista imprumuturi comune
Cum se face impartirea bunurilor comune ?
De cele mai multe ori, bunurile comune se impart in procentaj de 50% pentru fiecare sot.
In practica instantelor de judecata este situatii, in care unul din soti dovedeste ca a avut o contributie mai mare la dobandirea bunurilor comune, situatie in care cere judecatorului sa stabileasca o cota mai mare de contributie.
De exemplu, daca unul din soti nu lucreaza o mare perioada de timp, iar celalalt lucreaza si are venituri considerabile , atunci poate cere judecatorului sa stabileasca ca a avut o cota mai mare de contributie.
Astfel, daca unul din soti a vandut un apartament bun propriu , iar acesti bani , i-a investit intr-un apartament bun comun, atunci poate solicita judecatorului sa ii stabileasca ca avut o cota mai mare de contributie la dobandirea bunurilor comune.
Bunurile comune se impart in natura, conform Codului civil. De exemplu, daca o casa se poate partaja in doua parti, distincte , atunci fiecare sot va beneficia de o parte din casa.
Daca aceasta casa nu se poate partaja, atunci ea va fi atribuita unuia din soti, in integralitate, iar celelalt sot va fi despagubit, prin plata unei sulte ce reprezinta echivalentul cotei sale de coproprietate.
Pentru cazul in care partajul se va realiza in instanta, veti avea insa de un avocat de dreptul familiei competent. Astfel, un avocat de divort specializat in astfel de probleme va avea cunostinta de cauza in ceea ce priveste toate aspectele partajului si implicatiilor acestuia si va va putea sfatui corect. Apelati cu incredere la Cabinetul de Avocatura Sauca & Partners si veti avea parte de consiliere juridica de calitate !