Pentru a porni în demersul nostru, trebuie să plecăm de la dispozițiile art. 102 alin.(6) din Legea 85/2014 care prevăd că:
„Creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanţele născute după data deschiderii procedurii de faliment”.
De asemenea, creditorul curent este definit de art. 5 pct. 21 din Legea 85/2014 ca fiind:
„creditor cu creanţe curente sau creditor curent este acel creditor ce deţine creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă, şi care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanţa, conform documentelor din care rezultă”.
Din aceste prevederi legale rezultă că acești creditori NU trebuie să depună declarații de creanță și pot fi plătiți imediat ce prezintă documentele justificative ale creanţei sale născute ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă.
Chiar dacă acești creditori nu formulează declarații de creanță, au obligația de a redacta o cerere de plată adresată administratorului judiciar, însoțită de înscrisurile doveditoare.
Intră în categoria creanțelor curente cele legate de achiziționarea materiilor prime, de asemenea, jurisprudența a stabilit că factura pentru plata chiriei sediului societății aflate în insolvență se va plăti respectând regulile creanțelor curente.
În schimb, o creanţă scadentă ulterior deschiderii procedurii, deşi actul constatator nu era încă emis, nu intră în această categorie. Creanţa născută anterior deschiderii procedurii cu scadenţă ulterioară nu poate fi achitată ca o creanţă curentă, ci trebuie înscrisă la masa credală.
Dacă creditorului curent nu îi este recunoscută creanța curentă de către administratorul judiciar, acesta poate formula o acțiune la judecătorul sindic pentru a își valorifica dreptul.
Indiferent dacă vă situați pe poziția debitorului care dorește să deschidă procedura insolvenței sau pe poziția creditorului care intenționează să participe la masa credală pentru a-și valorifica o creanță, avocații specializați în dreptul insolvenței de la SAUCĂ & PARTNERS vin în ajutorul dumneavoastră cu cele mai bune soluții juridice.