Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 140/2022, instituția punerii sub interdicție judecătorească a fost înlocuită de consilierea judiciară, respectiv tutela specială.
Ce înțelegem prin consilierea judiciară? Dar prin tutela specială?
Potrivit noii reglementări, majorul care nu se poate îngriji singur de interesele sale din cauza unei deteriorări a facultăţilor mintale, temporare sau permanente, parţiale sau totale, stabilite în urma evaluării medicale şi psihosociale, şi care are nevoie de sprijin în formarea sau exprimarea voinţei sale poate beneficia de consiliere judiciară sau tutelă specială, dacă luarea acestei măsuri este necesară pentru exercitarea capacităţii sale civile, în condiţii de egalitate cu celelalte persoane.
Astfel, o persoană poate beneficia de consiliere judiciară dacă deteriorarea facultăţilor sale mintale este parţială şi este necesar să fie consiliată în mod continuu în exercitarea drepturilor şi libertăţilor ei, în timp ce tutela specială presupune ca deteriorarea facultăţilor sale mintale să fie totală şi, după caz, permanentă şi să fie necesar ca persoana să fie reprezentată în mod continuu în exercitarea drepturilor şi libertăţilor ei.
Care este diferenta dintre consilierea judiciara si tutela speciala?
Consilierea judiciara se poate institui asupra unei persoane care are deplinatatea facultatilor mintale doar deteriorata însa nu pierduta total.
Tutela speciala se poate institui asupra unei persoane a carei deplinatate a facultatilor mintale este pierduta total.
Care este durata pentru care se poate institui consilierea judiciara?
Instituirea consilierii judiciare este dispusă pentru o perioadă care nu poate depăşi 3 ani.
Care este durata pentru care se poate institui tutela specială?
Instituirea tutelei speciale este dispusă pentru o perioadă care nu poate depăşi 5 ani. Cu toate acestea, în cazul în care deteriorarea facultăţilor mintale ale persoanei ocrotite este permanentă, instanţa poate dispune prelungirea măsurii tutelei speciale pentru o durată mai mare, care nu poate să depăşească 15 ani.
Ce presupune măsura de ocrotire?
Prin hotărârea prin care a fost instituită consilierea judiciară sau tutela specială, instanţa de tutelă stabileşte, în funcţie de gradul de autonomie al persoanei ocrotite şi de nevoile sale specifice, categoriile de acte pentru care este necesară încuviinţarea actelor sale sau, după caz, reprezentarea ei. Instanţa poate dispune ca măsura de ocrotire să privească chiar şi numai o categorie de acte. De asemenea, instanţa poate dispune ca măsura de ocrotire să se refere numai la persoana celui ocrotit sau numai la bunurile sale.
Cât costă taxa de timbru pentru astfel de cereri?
Atat cererea de instituire a consilierii judiciare, cat si cererea de instituire a tutelei speciale sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.
În cadrul cabinetului de avocatură SAUCĂ&PARTNERS, veți găsi un avocat bun care vă poate oferi cele mai bune soluții juridice pe această ramură a dreptului familiei.