În situația în care doriți să înființați o Asociație non-profit în România trebuie să aveți în vedere urmatoarele aspecte relevante:
– Înfiintarea unui ONG sub forma de asociație necesită voința a cel putin trei persoane;
– Această entitate este guvernată în principal de dispozițiile OG nr. 26/2000;
– Membrii asociației nu trebuie să aiba cazier fiscal, astfel persoanele care nu iși plătesc impozitele nu vor fi aprobate ca membri ai unui ONG;
– Legea prevede eliminarea dispoziției conform căreia o asociație trebuie să cuprindă, în numele său, cuvântul „asociație”.
Pașii ce trebuie urmați în vederea deschiderii Asociației sunt următorii:
1. Rezervarea denumirii Asociației;
2. Stabilirea sediului social;
3. Redactarea statutului ( act constitutiv nu mai e obligatoriu conform noilor modifcări);
4. Constituirea patrimoniului ( cerința patrimoniului minim în cazul unei Asociației NU mai este obligatorie, dar este o condiție recomandată de către noi);
5. Obținerea cazierului fiscal de către asociați;
6. Depunerea dosarului de înființare Asociației la Judecătoria pe raza căreia se afla sediul asociației;
7. Eliberarea copiei de pe sentința civilă și înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor;
8. Obținerea certificatului de înregistrare fiscal;
9. Deschiderea unui cont bancar.
Ne puteți contacta pentru consultanță juridică cu privire la cele mai bune sfaturi și idei în ceea ce privește deschiderea unui ONG sub forma Asociației non profit la nr. de telefon: 0040 756 348 899 sau la adresa de e-mail: info@sauca.ro