Ce se întâmplă cu sumele de bani reținute în mod eronat de către Casa de Pensii?
Ne întâlnim des cu situații în care Casa teritorială de pensii emite o Decizie eronată privind acordarea pensiei, decizie pe care o modifică prin ulterior.
Ce se întâmplă cu sumele care au fost achitate deja beneficiarului între cele două decizii?
Până nu demult aceste sume se recupereau de către Casa de Pensii, însă vă aducem în vedere faptul că conform Legii 285/2024 pentru modificarea Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii şi pentru stabilirea unor măsuri de protecţie socială:
“ Articolul 1 va avea următorul cuprins:
Art. 1
Prin derogare de la prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, nu se recuperează.”
Deși prin art. 156 din Legea nr. 360/2023 s-a recunoscut dreptul Casei de pensii de a-și recupera sumele achitate nedatorat, în termen de prescripție de 3 ani ( în acest sens decizia emisă de Casa de Pensii nu este titlu executoriu ).
Astfel, conform noilor modificări s-a instituit o EXCEPȚIE prin care nu mai sunteți obligați să restituiți sumele de bani reținute în mod eronat de către Casa Teritorială de Pensii.
În cadrul cabinetului de avocatură SAUCĂ&PARTNERS, veți găsi un avocat bun care vă poate oferi cele mai bune soluții juridice pe această ramură.
Pentru consultanță de specialitate cabinetul de avocatură Saucă&Partners vă este disponibil la nr. de telefon 0756.384.899 sau la adresa de mail info@sauca.ro, program de lucru L-V de la 09:00 la 18:00 la sediul nostru din Mun. Timișoara, Str. Eugeniu de Savoya nr. 1, et. 2, SAD 7, jud. Timiș.