Locuința de familie este cea la care în fapt, chiar și fără forme legale, conviețuiesc soții împreună sau dacă s-au separat în fapt, soțul împreună cu copii.
Potrivit art. 321 alin. (1) din Codul Civil:
“Locuinţa familiei este locuinţa comună a soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la care se află copiii.”
Dispoziţiile legale conturate la art. 324 din Codul civil prevăd că, în cazul în care locuinţa care constituie domiciliul conjugal este deţinută în temeiul unui contract de închiriere, fiecare soţ are un drept locativ, propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este încheiat înainte de căsătorie.
Astfel, potrivit articolului menționat mai sus nu este necesară notarea destinației de locuință a familiei în cartea funciară, întrucât vizează doar raporturile dintre foștii soți și nu cele privind tertii.
Care sunt criteriile ce trebuie avute în vedere pentru atribuirea contractului de închiriere unuia dintre soți?
- interesul superior al copiilor minori;
- culpa în desfacerea căsătoriei;
- posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi.
Foarte important de precizat este faptul că aceste criterii se aplică în ordinea menționată.
Până la ce dată este posibilă atribuirea locuinței unuia dintre soți?
Atribuirea contractului de închiriere unuia dintre soți este posibilă până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj.
Este influențat procesul de partaj în cazul în care unul dintre soți are beneficiul locativ?
Răspunsul este nu. Folosința bunului în mod exclusiv de către unul dintre soți nu conduce la idea că este un veritabil proprietar deoarece până la definitivarea procesului de partaj foștii soți au proprietatea comună asupra bunului.
Dacă doriți mai multe informații cu privire la locuința familiei, un avocat specializat din cadrul echipei Saucă&Partners, vă poate ajuta cu cele mai bune sfaturi și vă poate oferi asistență și reprezentare în astfel de cazuri.