Ce putem face în cazul în care suntem executați silit?
Pentru început, ce este mai exact executarea silită?
Executarea silită este o procedură legală prin intermediul căreia executorii judecătorești recuperează atât datoriile fiscale cât și pe cele nefiscale.
Pentru a putea avea loc executarea silită creanța trebuie să certă, lichidă și exigibilă. Aceasta are loc în momentul în care debitorul, adică persoana care trebuie să își îndeplinească obligația, dă dovadă de rea-credință neexecutând-o de bunăvoie, creditorul fiind nevoit să apeleze la remediul executării silite pentru a-și vedea creanța îndestulată.
Executarea silită poate avea loc doar în temeiul unui titlu executoriu potrivit Art. 632 din Codul Civil, putând fi considerate titlu executoriu hotărârile provizorii, hotărârile definitive sau orice alte înscrisuri, care potrivit legii, pot fi considerate titluri executorii.
Potrivit Art. 623 executarea silită se poate face doar de către organul de executare care, de regulă, este executorul judecătoresc. Executarea silită poate avea loc doar în urma încuviințării acesteia de către instanța de executare.
Ce putem face în cazul în care suntem executați silit?
Răspunsul ne este dat de către Art. 712 Cod Civil.
Potrivit alin. (1), teza I a acestui articol Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație la executare de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Contestația la executare se introduce la instanța de executare și trebuie să respecte cerințele de formă prevăzute pentru cererile de chemare în judecată.
În cazul în care dorim să formulăm o contestație la executare silită, trebuie să fim atenți la momentul introducerii acesteia, pentru că potrivit Art. 715 Cod Civil aceasta se poate face în termen de 15 zile fie de la data când:
- Contestatorul a luat la cunoștință de actul de executare silită pe care îl contestă;
- Cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi;
- Debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația.
În cazurile în care debitorul nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație, termenul de 15 zile începe să curgă de la data când acesta a luat la cunoștință de primul act de executare silită.
Pentru determinarea datei când se va împlini termenul de 15 zile nu se vor lua în calcul prima zi în care începe să curgă și nici ultima zi în care se împlinește.
Ce putem face în cazul în care au trecut cele 15 zile în care putem formula contestația la executare?
În cazul în care am fost decăzuți din termen, chiar dacă nu mai avem posibilitatea de a formula contestație la executare în fața instanței de executare, putem încerca să încheiem un angajament de plată prin care ne angajăm la îndeplinirea obligației integral și exact, chiar dacă tardiv, față de creditorul acestei obligații, evitând astfel urmărirea silită a bunurilor mobile și imobile.
Un avocat specializat din cadrul casei de avocatură Saucă&Partners, te poate ajuta cu privire la procesul tău și îți poate oferi consultanță juridică pentru a finaliza procesul cu succes.
Cauți cel mai bun avocat?
Echipa noastră de avocați specializati îți stă la dispoziție.
Sună un avocat bun.
Pentru asistență de specialitate ,cabinetul de avocatură Saucă&Partners vă este disponibil la nr. de telefon 0756.384.899 sau la adresa de mail info@sauca.ro.