În situația în care raportul juridic existent între creditor și debitor, îndeplinește toate condițiile necesare în scopul deschiderii procedurii insolvenței, condiții prevăzute de legea 84/2014, creditorul se bucură de anumite avantaje oferite de natura procedurii insolvenței, prin comparație cu o procedură de drept comun.
Astfel, unele dintre avatajele procedurii insolvenței sunt următoarele:
- timpul de soluționare al procedurii este unul redus în comparație cu o procedură de drept comun, insolvența fiind o procedură de doar câteva luni, în timp ce dreptul comun de cele mai mult ori durează cel puțin 1 an pentru a se soluționa etapa de fond a cauzei + căile de atac aferente;
- taxa judiciara de timbru este în cuantum de 200 de lei, în timp ce taxa judiciară de timbru la o procedură de drept comun se va calcula în funcție de valoarea creanței ce se urmărește a fi recuperată
- reprezintă un mijloc de presiune eficient asupra debitorului, care de cele mai multe ajunge să achite debitul de bună-voie pentru a evita consecințele negative pe care le aduce o procedură de insolvență în desfășurare
În situația în care patrimoniul debitoarei (persoană juridică) supusă procedurii insolvenței, nu acoperă totalul pasivului ce trebuie recuperat de la societate, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar poate antrena răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și a oricăror alte persoane care au contribuit la stadea de insolvență a debitorului, dacă se regăsește cel puțin o circumstanță incidentă dintre cele expuse la art. 169 din legea 84/2014.
Pentru asistență de specialitate în materia deschiderii procedurii insolvenței, cabinetul de avocatură Saucă&Partners vă este disponibil la nr. de telefon 0756 384 899 sau la adresa de mail info@sauca.ro, program de lucru L-V de la 09:00 la 18:00.