Autorizatie agent de munca temporara
Autorizarea ca și agent de muncă temporară
Art. 2 din HG 1256/2011 prevede:
(1) Potrivit prevederilor prezentei hotărâri, pot angaja persoane în scopul efectuării unor misiuni de muncă temporară în folosul şi la solicitarea unui utilizator, astfel cum este definit la art. 88 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, sub supravegherea şi conducerea acestuia, numai persoanele juridice autorizate conform prezentei hotărâri.
(2) Pot fi încadraţi la un angajator agent de muncă temporară şi cetăţenii străini sau apatrizii, cu domiciliul ori reşedinţa în România, în baza autorizaţiei de muncă sau a permisului de şedere în scop de muncă eliberată/eliberat potrivit legii.
Condițiile de autorizare ca și agent de muncă temporară
Art. 3 din HG 1256/2011 prevede:
În vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare ca agenţi de muncă temporară, persoanele juridice, denumite în continuare solicitanţi, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- să fie persoane juridice constituite potrivit legii şi să aibă prevăzut în actul constitutiv, ca obiect principal de activitate, ,,Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului conform codului CAEN”;
- să nu înregistreze debite la bugetul de stat sau la bugetele locale;
- să nu figureze în evidenţele cazierului fiscal cu fapte sancţionate de reglementările financiare, vamale şi nici cu cele care privesc disciplina financiară;
- să nu fi fost sancţionate contravenţional, în ultimele 24 de luni anterioare datei formulării cererii de autorizare, pentru încălcarea prevederilor legislaţiei muncii, comerciale şi fiscale; contravenţiile cu privire la care există o acţiune pe rolul instanţelor de judecată vor fi luate în considerare numai dacă până la data soluţionării cererii de autorizare s-a pronunţat cu privire la acestea o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă;
- să constituie garanţia financiară în cuantumul prevăzut la art. 5.
Art. 5 din HG 1256/2011 prevede:
(1) Garanţia financiară se constituie prin depunerea unei sume într-un cont distinct deschis la o bancă din România, care să acopere contravaloarea a 25 de salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată, la care se adaugă contribuţiile datorate de către angajator bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii.
Așadar, pentru a pune la dispoziție unui utilizator un salariat temporar, societatea trebuie să aibă autorizație specială de funcționare ca agent temporar de muncă.
ATENTIE:
- Desfășurarea fără autorizație a activităților specifice agentului de muncă temporară constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.
- Nu este suficient sa aveti autorizate codurile CAEN pentru a putea trimite salariatii sa lucreze in strainatate ( adica sa ii inchiriati)
Pentru a se autoriza ca agent temporar de muncă, societatea trebuie, printre altele, (i) să aibă cod CAEN principal de activitate angajare forță de muncă temporară și (ii) să constituie o garanție, în valoarea menționată mai sus.
Autorizația de funcționare este valabilă 2 ani și poate fi prelungită din 2 în 2 ani.
În cazul în care salariații temporari sunt trimiți în misiune în afara țării, intră și aceștia în stare de detașare transnațională și li se aplică aceleași reguli ca salariaților permanenți.
Ești în căutarea unui avocat dreptul muncii Timișoara, specializat pe partea aceasta privind obținerea autorizației de agent de muncă temporară?
Oferim asistență juridică în materia dreptului muncii, astfel te putem ajuta cu această procedură a autorizației de agent de muncă temporară.
Dacă ești în căutarea unui avocat dreptul muncii Timișoara ne poti suna la telefon: 0756348899 sau ne poti scrie un email :info@sauca.ro.