Anularea procesului verbal de sechestru autovehicul emis abuziv
Ce se întâmplă în cazul în care ați primit un act de executare silită cu privire la un proces verbal de sechestru autovehicul?
Dacă vă aflați în situația în care ați primit un act de executare silită, intitulat Proces verbal de sechestru autovehicul, trebuie să să aveți în vedere faptul că este posibil ca dosarul de executare silită la care acesta face referire, să aibe în vedere o executare silită unde sunt șanse mari să fi intervenit prescripția dacă nu au fost realizate alte acte de executare până la cel primit recent.
Pentru a avea o situație corectă, cea mai bună variantă ca și prim pas este sunați la nr. de telefon al executorului ( afișat în actul primit ) și să mergeți să faceți cât mai repede copii la dosarul de executare silită pentru a vedea și contractul de credit și dacă întra-devăr s-au mai trimis alte acte de executare și pe ce adresă.
După ce obțineți aceste documente, vă recomandăm să apelați la serviciile juridice ale unui avocat avocat special din cadrul echipei noastre.
În concret ne ne puteți trasmite actele execuționale, pentru a le studia și pentru a verifica dacă suntem în termenul legal de 15 zile a formula contestație la executare silită.
Prin contestație solictiăm anularea procesului verbal de sechestru autovehicul, pentru a putea circula în continuare cu mașina, iar în funcție de actele pe care vi le va arăta executorul putem cere anularea întregii executări silite.
Important de avut în vedere faptul că aceste procese se judecă cu prioritate și durează în jur de maxim 6 luni. Dacă aveți câștig de cauză, onorariul avocațial, precum și restul taxelor judiciare vor fi recuperate integral.
Ce se întâmplă în cazul în care ați depășit termenul de 15 zile pentru a formula contestație la executare silită?
În situația în care termenul de 15 zile pentru formularea contestației la executare silită a fost depășit și în măsura în care NU avem motive temeinice pentru a solicita repunerea în termen, O altă variană la care putem apela este să redactam un angajament de plată.
Angajamentul de plată va fi încheiat personal cu creditorul.
În acest sens, ne puteți comunica o schemă de plată, pe care sa o putem propune, mai exact care este suma de bani de care dispuneți și pe care o puteți plăti lunar pană la stingerea datoriei în mod integral.
Spre exemplu :“ mă oblig să achit suma x lunar până la stingerea datoriei în cuantumul sumei y”
Tot prin acest acord vom solicita și suspendarea executării silite începute în acest dosar de executare silita, sub toate formele ei, precum și oprirea curgerii dobânzilor, precum și a penalitaților.
De asemenea vom solicita și obținerea unei hârtii care să ateste libera circulație cu vehiculul cât timp sunteți executat și prin popriri/ sau ne e acceptat angajamentul de plată.
Concluzii:
- Te putem ajuta cu consultanță juridică în funcție de situația exactă cu care te confrunți dacă ești executat silit și îndeplinești condițiile necesare pentru a formula contestația la executare silită;
- De asemenea, ne ocupăm pentru tine cu profesionalism de tot ce presupune redactarea și trimiterea contestației la executare silită, asistența și reprezentarea legală în fața instanțelor de judecată dacă;
- Ne poți contacta la la nr. de telefon: 0756.348.899 sau la adresa de e-mail: info@sauca.ro;
- Articol redactat de av. colaborator Popa Ioana-Laura.