Fenomenul alienării parentale este o formă gravă de abuz asupra psihicului minorului. Astfel, activitatea de alienare constă în diverse acțiuni și discuții verbale cu copilul, prin care acesta îndoctrinat de unul dintre părinți că celălalt părinte îi dorește răul, că nu trebuie să asculte de sfaturile lui.
Această formă de abuz asupra pshicului copilului variază în funcție de gradul de severitate observat prin comportamentul și atitudinile părinților.
Alienarea parentală poate fi de mai multe feluri
- Alienare parentală activă care presupune o oscilație a părintelui între furie față de fostul partener și remușcări
- Alienare parentală obsesivă care presupune distrugerea celuilalt părinte și reprezintă una dintre cele mai grave forme de alienare
Legea nr. 272/2004 reglementează cadrul normativ privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Fenomenul de alienare parentală apare în cauzele ce au ca obiect divorțul, exercitarea autorității părintești, emiterea unui ordin de protecție și nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului sau stabilirea domiciliului acestuia.
Ce fel de comportament are copilul alienat?
- Respingerea oricărui contact cu părintele țintă
- Absența oricărei vine sau a oricărei remușcări pentru comportamentul față de părintele țintă
- Prezența scenariilor împrumutate de la părintele alienator
- Atitudinea lui față de părintele țintă care se răsfrânge și asupra membrilor familiei extinse a acestuia
- Ura sau frica copilului față de părintele țintă
- Raționalizări inconsistente, ilogice sau absurde prin care copilul îl devalorizează pe părintele țintă
Alienarea parentală se manifestă indiferent de genul părinților sau al copilului, fenomenul manifestându-se atât în cazul familiilor intacte, cât și în cele separate sau în proces de divorț.
Alienarea parentală este de fapt un semn că celalalt părinte nu a reușit să depășească sau să se detașeze de conflictul de cuplu. Astfel, părintele nu reușește să se concentreze pe propriile nevoi și pe cele ale copilului.
În cazul alienării parentale, părintele poate risca să piardă custodia copilului sau să îi fie redus timpul pe care îl poate petrece cu copilul. Asupra copilului sunt prevăzute efecte foarte grave pe termen lung asupra dezvoltării copiilor și anume stima de sine scăzută, abuz de alcool, depresie, repetarea la maturitate a aceluiași tipar de comportament față de proprii copii.
În cadrul echipei SAUCĂ&PARTNERS, un avocat specializat vă poate ajuta și îndruma cu privire la cele mai bune sfaturi și opinii în ceea ce privește alienarea parentală.