Ce acte ale angajatorului pot fi considerate acte de hărțuire morală la locul de muncă?
Hărțuirea morală la locul de muncă este un fenomen tot mai des întâlnit în practica angajatorilor. Acesta se poate manifesta printr-o multitudine de forme, motiv pentru care legiuitor a simțit nevoia de a oferi o definiție legală pentru acest fenomen.
,Astfel, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor normelor de discriminare, constituie hărțuire morală la locul de muncă și se sancționează disciplinar, contravențional sau penal, după caz, orice comportament exercitat cu privire la un angajat de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern și/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnității angajatului, prin afectarea sănătății sale fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme:
- Conduită ostilă sau nedorită,
- Comentarii verbale,
- Acțiuni sau gesturi.
De asemenea, constituie hărțuire morală la locul de muncă orice comportament care, prin caracterul său sistematic, poate aduce atingere demnității, integrității fizice ori mentale a unui angajat sau grup de angajați, punând în pericol munca lor sau degradând climatul de lucru.
Acestea sunt definițiile generice oferite de către legiuitor pentru fenomenul tot mai des întâlnit în practică ce poartă denumirea de hărțuire morală la locul de muncă sau mobbing.
Care sunt modalitățile concrete în care se poate materializa acest fenomen?
În practică, acest fenomen se poate manifesta sub o multitudine de forme. Astfel, poate fi considerată hărțuire morală la locul de muncă chiar și desfășurarea unei proceduri de evaluare profesională a cărui unic scop este concedierea salariatului în urma acordării unui calificativ nesatisfăcător, care să nu fie în concordanță cu performanțele sale reale. Desigur, acest act poate fi considerat hărțuire morală la locul de muncă în cazul în care există un caracter sistematic, pentru că un comportament izolat nu poate fi considerat hărțuire morală la locul de muncă.
De asemenea, pot fi considerate acte de hărțuire morală la locul de muncă:
- Excluderea de pe grupul de whatsupp al angajatorului,
- Confiscarea laptopului de lucru,
- Stresul și epuizarea cauzate în urma acordării mai multor sarcini de lucru decât cele prevăzute în fișa postului,
- Acordarea unor sarcini sub nivelul de pregătire a salariatului, în mod constant.
În cazul în care sunteți hărțuiți moral la locul de muncă, echipa de avocați Saucă&Partners este formată din 5 avocați specializați pe dreptul muncii și hărțuire morală la locul de muncă, având peste 18 ani experiență în aceste domenii.
Echipa noastră de avocați te poate ajuta cu consultanță juridică în funcție de situația exactă cu care te confrunți.
Ne poți contacta la la nr. de telefon: 0756.348.899 sau la adresa de e-mail: info@sauca.ro.