Timpul petrecut în deplasare în afara programului normal de lucru constituie timp de muncă?
Referitor la acest subiect, deși legislația internă nu este suficient de lămuritoare, din fericire pe această tema exista discuții aprinse la nivel european.
Astfel CJUE a emis mai multe directive, în baza cărora a stabilit că timpul petrecut pe drum de acasă spre serviciu și de la muncă spre acasă ar trebui să fie considerat timp efectiv de muncă,în anumite situații.
De pildă, în cauza E-11/20, Curtea de Justiție a Uniunii Europe a pronunțat la 15 iulie 2021 o hotărâre al cărei dispozitiv prevede următoarele:
Timpul necesar petrecut în deplasare, în afara programului normal de lucru, atunci când vorbim despre situația în care un salariat se deplasează către un loc, altul decât locul său de prezență fix sau obișnuit pentru a-și exercita activitatea, astfel cum impune angajatorul său, constituie „timp de lucru” în sensul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.
Ca atare, atunci când o persoană salariată trebuie să se deplaseze într-o altă locație, alta decât locați unde își desfășoară în mod normal activitatea, atunci timpul de deplasare este considerat timp de lucru.
Față de acest context, trebuie reținut că în raporturile de muncă nu doar legile sunt cele care stabilesc drepturile și obligatiile salariațiilor și ale angajatorului.
Exista situații în care Curtea de Justiție Europeană pronunță hotărâri în aplicarea dreptului Uniunii Europene, iar aceste hotărâri sunt obligatorii pentru toate statele membre UE.
In cazul eventualelor litigii, instanțele judecătorești vor aplica hotărârile Curții de Justiție Europene.
Până la publicarea Hotărârii Curții din 15 iulie 2021 în cauza E-11/20 Eyjólfur Orri Sverrisson/Statul islandez (Directiva 2003/88/CE – Protecția securității și a sănătății lucrătorilor –Timp de lucru – Călătoria către un alt loc de prezență decât cel fix sau obișnuit al angajatului – Deplasări internaționale) 2021/C 426/07 se considera ca timpul petrecut pe drum la și de la locul unde salariatul era delegat, nu reprezenta timp de lucru. Inclusiv practica instanțelor de judecata era în acest sens.
Cu toate acestea, după publicarea acestei hotărâri, trebuie să considerat că timpul petrecut de salariat la și de la locul delegării reprezintă timp de lucru.
Conform art. 122 alin. (1) din Codul muncii, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
Art. 123 alin. (1) din același Cod stabilește că, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă in termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentara va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Astfel, cele 6-8 ore sunt ore suplimentare, astfel că acestea vor fi compensate cu ore libere plătite în următoarele 90 de zile, iar in cazul in care acest lucru nu este posibil, munca suplimentara se compensează cu un spor de cel puțin 75% din salariu de bază.
Potrivit Hotărârii Curții din 15 iulie 2021 în cauza E-11/20, timpul necesar petrecut în deplasare, în afara programului normal de lucru, de către un lucrător, către un alt loc altul decât locul său de prezență fix sau obișnuit pentru a-și exercita activitatea sau atributiile în acest alt loc, astfel cum impune angajatorul său, constituie “timp de lucru” în sensul articolului 2, alin. (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru. Este irrelevant dacă deplasarea se efectuează în întregime în interioul SEE sau către sau din țări terțe în cazul în care contractul de muncă este încheiat în temeiul legislației naționale a unui stat SEE și reglemantat de aceasta.
În concluzie, timpul necesar petrecut în deplasare, în afara programului normal de lucru de către un lucrător, către un loc de muncă, altul decât locul său de prezență fix sau obișnuit pentru a-și exercita activitatea sau atribuțiile în acest alt loc constituie timp de muncă cu toate consecințele ce decurd de aici: repaus saptamanal, munca suplimentara.
Echipa noastra de avocați specializati in dreptul muncii va poate acorda consultanta juridica.
Ne puteti trimite un email la info@sauca.ro sau sa ne sunati la numarul de telefon 0756348899
