Ce înțelegem prin noțiunea de “ Asociație non-profit/ONG “ ?
Având în vedere că societatea noastră este într-o continuă dezvoltare, în ultimul timp tot mai multe persoane au manifestat interes pentru acțiunile de voluntariat interprinse în diverse arii în care aceștia activează.
În acest sens, peroanele cu un scop comun în dezvoltarea societății se pot asocial voluntar într-o organizație neguvernamentală.
De regulă, ONG-urile au în vedere necesitățile societății în care activează, tocmai de aceea diversitatea lor se justifică în funcție de nevoile acestei comunității din care fac parte.
Caracteristicile de bază ale unei organizații neguvernamentale sunt:
- Organizatie non-profit, nepatrimonială – o entitate al cărei scop nu este de a realiza activități economice, deci nu are in vedere obtinerea profitului;
- Fără scop lucrativ – organizația își aduce aportul prin susținerea comunităților locale, regionale sau internaționale.
Înfiintarea unui ONG sub forma de asociație necesită voința a cel putin trei persoane, care nu trebuie să aibe cazier fiscal.
Ca element de noutate, legea prevede eliminarea dispoziției conform căreia o asociație trebuie să cuprindă, în numele său, cuvântul „asociație”, astfel că îți poți alege orice nume potrivit scopului ONG-ului tău ( care însă trebuie aprobat înițial de către Ministerul Justiției).
Vrei să îți înființezi o Asociație non-profit/ONG și nu știi de unde să începi?
Este adevărat că înființarea unui ONG poate constitui un proces dificil, întrucât sunt necesare parcurgerea a mai multor etape. De asemenea, este adevărat și faptul că pentru fiecare etapă sunt necesare o serie de documente.
Tocmai de aceea, echipa noastră de avocați te poate ajuta cu consultanță juridică de specialitate, asistare și reprezentare în acest sens. În continuare îți vom prezenta care sunt pașii care trebuie urmați pentru a avea rezultatul final dorit.
Care sunt condițiile și documente necesare pentru înființarea unei Asociații non-profit/ONG?
Pașii ce trebuie urmați în vederea deschiderii Asociației sunt următorii:
1. Rezervarea denumirii Asociației
Rezervarea denumirii se face prin completarea cererii pentru acordarea disponibilitatii denumirii și achitarea unei taxei de 36 de lei ( taxă valabilă în anul 2024). Denumirea organizatiei nu poate conține sintagme sau cuvinte ce pot crea confuzie cu denumirea unor branduri sau denumiri protejate de OSIM sau cu denumirea unor autorități sau instituții publice. Cererea se depune la Registratura generală a Ministerului Justiţiei ori se transmite prin poştă sau online (ongmj@just.ro), termenul de soluţionare fiind de 5 zile de la data primirii cererii. Rezervarea de denumire are o valabilitate de șase luni.
2. Stabilirea sediului social
Stabilirea sediului social se face:
- prin prezentarea unui titlu de proprietate asupra spațiului unde se stabilește sediul asociației (în situația în care imobilul respectiv este adus în patrimoniul inițial al ONG-ului);
- prin încheierea unui contract de comodat, care este un contract de folosință cu titlu gratuit între proprietar și ONG;
- sau prin încheierea unui contract de închiriere între proprietar și ONG.
Atenție în acest caz dacă sediul sediul social este stabilit într-un imobil comun, veți avea nevoie de acordul asociației de proprietari, cât și de acordul vecinilor.
3. Redactarea statutului
Pentru a dobândi personalitate juridică, membrii asociației trebuie să încheie printr-un act sub semnatură privată, Statutul asociației.
Conform noilor modifcări redactarea Actului Contitutiv al Asociației NU mai este obligatoriu.
4. Constituirea patrimoniului
În cazul unei asociatii, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 276/2020, valoarea patrimoniului minim pentru înfiintarea ONG-ului a fost eliminată.
Deși cerința patrimoniului minim în cazul unei Asociației NU mai este obligatorie, aceasta rămâne o condiție recomandată de către noi.
5. Obținerea cazierului fiscal de către asociați
În aceasta etapă, fondatorii sau asociații trebuie să obțină cazierul fiscal personal. Obținerea cazierului este gratuită, iar documentul este valabil maximum 30 de zile din momentul eliberării.
6. Depunerea dosarului de înființare Asociației
Dosarul se depune la Judecătoria pe raza căreia se află sediul asociației, urmând a se stabili o dată când trebuie să te prezinți în fața instanței de judecată pentru analizarea acestuia.
7. Eliberarea copiei de pe sentința civilă și înscrierea în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor
Această etapă se realizează prin depunerea unei cereri la Judecătoria unde a fost depus dosarul Asociației și unde ai obținut o hotărâre definitivă de admitere a cererii privind acordea personalității juridice pentru Asociație.
8. Obținerea certificatului de înregistrare fiscal
Această etapă se realizează prin depunerea unei cereri la Judecătoria unde a fost depus dosarul Asociației și unde ai obținut o hotărâre definitivă de admitere a cererii privind acordea personalității juridice pentru Asociație.
9. Deschiderea unui cont bancar
Pentru această etapă, trebuie sa mergi la banca unde ai constituit patrimoniul, având la tine urmatoarele documente:
- Statutul;
- Actul constitutiv;
- Incheierea judecatoreasca;
- Certificatul de inregistrare fiscală.
Concluzii:
- Te putem ajuta cu consultanță juridică de specialitate cu privire la cele mai bune sfaturi și idei în ceea ce privește deschiderea unui ONG sub forma Asociației non-profit
- De asemenea, ne ocupăm pentru tine cu profesionalism de tot ce presupune obținerea și pregătirea documentelor necesare pentru înființarea ONG-ului, depunerea dosarului complet la instanță, precum și eliberarea documentelor finale în acest sens;
- Ne luăm angajamentul finalizării proiectului solicitat de client într-un termen optim în raport cu rezultatul dorit, pentru ați începe activitatea în forma prevăzută de lege;
- Ne poți contacta la la nr. de telefon: 0756.348.899 sau la adresa de e-mail: info@sauca.ro;
- Articol redactat de av. colaborator Popa Ioana-Laura.