Pentru ca un antreprenor să se ocupe liniștit de afacerea sa, este necesar ca el să se degreveze de toate responsabilitățile juridice ce vin la pachet cu înființarea unei firme. Avocatul poate să confere această libertate antreprenorului încă de la început prin parcurgerea procedurii de înființare a societății și prin obținerea autorizațiilor necesare în scopul funcționării.
Un avocat bun specializat în dreptul afacerilor poate lua de pe umerii antreprenorului toate aceste probleme, astfel încât afacerea sa crească anual.
Serviciile juridice de tip Abonament pentru firme sunt avantajoase pentru societăți întrucât asigură:
- o continuitate a legăturii cu avocatul care cunoaște toate aspectele juridice și financiare ale Societății;
- o reducere a onorariilor negociate pentru asistarea și reprezentarea în fața instanțelor judecătorești, în fața autorităților de drept penal și în fața altor autorități și instituții publice;
- compania beneficiază de toate avantajele unei pregătiri juridice de specialitate, dar și de experiența biroului nostru de avocatură format din 6 avocați cu specializări multiple;
- societatea beneficiază și de experiența consultanților fiscali cu care colaborăm.
La început, cei mai mulți dintre antreprenorii care își dezvoltă o afacere nu consideră că ar fi necesară investiția în serviciile specializate ale unui avocat, întrucât preferă ca documentele sa fie redactate de departamentul contabil al societății sau preferă să descarce de pe internet modele neadaptate necesităților societății pe care o dețin.
Din păcate abia atunci când apar problemele juridice antreprenorii înțeleg de fapt că angajarea unui avocat ar fi fost în realitate varianta mai convenabilă din punct de vedere economic deoarece practica ne demonstrează faptul că societățile suferă prejudicii enorme din pricina acționării în necunoștință de cauză, fără o bună înțelegere a implicațiilor juridice ale activității desfășurate.
Un avocat poate sprijini societatea în situații precum:
- avocatul vă poate ajuta să negociați clauzele contractelor pe care le încheiați în desfășurarea activității;
- avocatul poate concepe clauze particulare/specifice în contractele încheiate de societate cu toți colaboratorii săi, astfel încât societatea să fie protejată din punct de vedere juridic în eventuale situații de neexecutare a obligațiilor contractuale din partea colaboratorilor;
- avocatul poate negocia în mod direct cu societățile colaboratoare în privința soluționării unor diferende izvorâte din raporturile contractuale cu aceștia;
- la atingerea unui număr de 10 salariați, avocatul vă poate ajuta sa parcurgeți procedura încheierii unui contract colectiv de muncă care să va protejeze în relația cu salariații.
Lipsa sfaturilor unui avocat la momentul potrivit, poate aduce pierderi greu de compensat societății, cum ar fi prejudiciile pe care le-ar putea suporta din litigiile cu salariații sau din suportarea consecințelor desfășurării activității în lipsa unei autorizații de funcționare.
Aceste abonamente reprezintă o ,,asigurare juridică” a drepturilor dvs., astfel încât să puteți preîntâmpina printr-o investiție lunară, pierderea unor drepturi de o valoare mult mai mare.
Nu se pot identifica anumite domenii de activitate care să necesite o implicare mai mare sau mai restrânsă a unui avocat.
Din punct de vedere legal, orice activitate desfășurată de o societate comercială presupune riscuri, iar pe cale de consecință aceste riscuri trebuie analizate și din punct de vedere juridic de către un profesionist al dreptului, care are experiență, care are o echipă.
Beneficiile colaborării unei societăți cu o echipă de avocați, nu cu un avocat ce lucrează individual, sunt reprezentate, printre altele, de următoarele:
- avocații cunosc atât activitatea societății, cât și potențialele problemele juridice ale acesteia, fiind capabili să ofere cele mai bune soluții juridice în conformitate cu nevoile concrete ale acesteia;
- pe parcursul întregului an, societatea beneficiază de continuitatea serviciilor juridice, deoarece în perioada concediilor de vară vor fi permanent avocați în cadrul biroului care pot răspunde solicitărilor societății.
Echipa de avocați Saucă&Partners:
- A oferit consultanță juridică de dreptul muncii în cazul transferului de afacere, transferului de întreprindere, precum și în orice alt proiect de dreptul muncii (cu titlu exemplificativ: acte adiționale cu clauză de neconcurență, confidențialitate, contracte colective de munca, acte adiționale de detașare transnațională, acte de formare profesională, proceduri interne);
- a obținut anularea în instanță a deciziilor de impunere, a rapoartelor încheiate de Antifraudă, în litigii fiscale, inclusiv în litigii cu specialitate de dreptul muncii și fiscalitate privind retratarea/reîncadrarea detașărilor transnaționale;
- a reprezentat clienții în litigiile de dreptul muncii, având ca obiect anularea deciziilor de concediere disciplinară, concediere colectivă și concediere individuală pentru motive economice, având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale;
- a reprezentat clienții în litigii contra Agenției Naționale de Integritate, contra Curții de Conturi și contra Agenției Naționale de Administrare Fiscală, obținând fie anularea actelor administrative, fie obligarea instituțiilor la emiterea unor acte administrative;
- a reprezentat clienți din 2008 și până în prezent în proceduri de negociere colective, în care au fost implicate diferite Sindicate/Federații sau au fost implicați reprezentanți ai salariaților;
- a reprezentat clienții în numeroase tranzacții imobiliare în ceea ce privește vânzarea/cumpărarea unor hale industriale sau fabrici, de la procedura de due-dilligence și până la semnarea contractelor finale;
- a coordonat și participat la realizarea procedurilor de due-dilligence în proiecte de achiziție de centre de dializă, fabrici, abator, producție software, achiziția de terenuri și clădiri pentru companii din România;
- a reprezentat clienți in numeroase tranzacții privind vânzarea fondului de comerț, vânzarea utilajelor, vânzarea afacerii;
- a reprezentat interesele unei bănci din Romania, pe zona de Vest, în calitatea sa de creditor în cadrul procedurilor de insolvență și în cadrul procedurilor de executare silită, precum și alți clienți în procedura insolvenței;
- a apărat interesele unor mari creditori, persoane juridice străine, în cadrul procedurilor de insolvență, pentru recuperarea unor creanțe de milioane de Euro;â
Pentru fiecare colaborare în parte, mai sus menționata, putem pune la dispoziția solicitantului referința, pentru a putea fi verificată de către solicitant, în concret.
Avem pregătite 3 tipuri de abonamente juridice pentru clienți, în funcție de necesitățile clientului.
Așteptăm sa ne contactați pentru a vă înțelege necesitățile juridice și pentru a vă comunica oferta de abonament care vi-se potrivește. În acest sens, cabinetul de avocatură Saucă&Partners este disponibil la nr. de telefon 0756 384 899 sau la adresa de mail info@sauca.ro, program de lucru L-V de la 09:00 la 18:00.