Recomandam clientilor sa utilizeze un contract de munca cu clauze speciale, pentru a reglementa in detaliu relatia dintre salariat si societate.
Pe langa clauzele standard ale contractului de munca, se pot introduce in contract si negocia :
- clauza de fidelitate
- clauza de neconcurenta
- clauza de confidentialitate
- Clauza de concurenta neloiala
Clauza de fidelitate presupune urmatoarele obligatii ale salariatului :
a) Să își îndeplinească atribuțiile de serviciu la timp și cu bună-credință;
b) Să depună toate diligențele necesare în scopul protejării, promovării și sprijinirii intereselor și reputației Societății;
c) Să se abțină de la orice acțiune care contravine intereselor Societății sau care este de natură să-i cauzeze prejudicii;
d) Să informeze imediat conducerea Societății cu privire la orice acte sau fapte susceptibile să aducă atingere intereselor sale sau afacerilor pe care le desfășoară
e) Să respecte prevederile regulamentului intern, precum și a altor politici sau proceduri interne,
f) Să informeze Angajatorul în scris în legătură cu orice activitate profesională secundară, remunerată sau neremunerată, indicând tipul, locul și întinderea acestei activități;
g) Să nu solicite, încurajeze sau să determine terți să solicite sau să încurajeze salariați ai Angajatorului să înceteze raporturile lor de muncă cu Angajatorul;
h) Să nu presteze, să preia sau să se implice în niciun fel, fără acordul scris al persoanei/persoanelor abilitate să reprezinte legal Angajatorul, într-o activitate profesională secunda
Un contract de munca bine redactat va ajuta partile pentru desfasurarea activitatii.