Una dintre condițiile esențiale în momentul încheierii unui act juridic este cauza actului juridic, care trebuie să existe, să fie licită și morală.
La fel ca și în cazului actului juridic, și în materie societară clauza poate fi ilicită și imorală, regăsindu-se reglementată sub denumirea de clauză leonină.
Clauza leonină este acea clauză inserată în actul constitutiv al societăţii comerciale prin care sunt favorizaţi unul/mai mulţi asociaţi, în sensul că sunt îndreptăţiţi la totalitatea câştigurilor sau sunt scutiţi de participarea la pierderi.
Clauza leonină în vechea reglementare | Clauza leonină în noua reglementare |
-reglementată la art. 1513 din vechiul Cod civil
-“Este nul contractul prin care un asociat isi stipuleaza totalitatea câstigurilor. Asemenea, nula este conventia prin care s-a stipulat ca unul sau mai multi asociati sa fie scutiti de a participa la pierdere.” -Astfel era interzis contractul (de societate civilă, de asociere în participaţiune) în condițiile de mai sus, sancțiunea fiind nulitatea convenției
|
-reglementată la art. 1902 din noul Cod civil
-“ Asociatii pot participa la castig in proportie diferita de contributia la pierderi, cu conditia ca astfel de diferente sa fie rezonabile potrivit cu imprejurarile si sa fie expres prevazute in contract. Orice clauza prin care un asociat este exclus de la impartirea beneficiilor sau de la participarea la pierderi este considerata nescrisa. “ -Sancţiunea inserării clauzei leonine nu mai e nulitatea : art.1932 alin (2) Cod Civil prevede: „Este considerată nescrisă orice clauza contractuală contrară unei dispoziţii imperative din prezentul capitol a cărei încălcare nu e sancţionată cu nulitatea societăţii” |
Clauza leonină poate fi mascată printr-o participare fictivă la beneficii.
Actul constitutiv al unei societăţi comerciale nu poate prevedea totalitatea câştigurilor pentru un singur asociat, participarea vădit disproporţionată la beneficii şi pierderi sau neparticiparea la pierderi a unui asociat sau a mai multora.
In cadrul echipei SAUCA&PARTNERS, exista un avocat specializat în acest domeniu cu peste 15 ani experiență, care vă poate îndruma și ajuta în orice problemă ivită în acest sens.