Activitatea de telemuncă este reglementată în Legea nr. 81/2018 și urmează să facă obiectul unor noi modificări. Acestea vor fi introduse printr-un proiect de ordonanță de urgență care a fost aprobat în Guvern și care vor fi publicate în Monitorul Oficial.
În continuare, vom evidenția care sunt noile aspecte ce au fost introduse sau eliminate din legea ce reglementează telemunca :
- Este eliminată obligația ca activitatea de telemuncă să se efectueze cel puțin o zi pe lună.
În actuala reglementare, în definiția noțiunii de telemuncă este introdusă condiția ca aceasta să se realizeze cel puțin o zi pe lună, într-un alt spațiu de muncă decât cel pus la dispoziție de angajator, prin folosirea tehnologiei informației și comunicațiilor.
– Verificarea tesalariatului de către angajator se va realiza în principal prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor.
În actuala reglementare, legea prevede dreptul angajatorului de a verifica activitatea desfășurată de telesalariat, însă nu stabilește modalitatea în care această verificare se efectuează.
– În contractele de telemuncă va fi eliminată condiția de a se prevedea locul sau locurile unde se desfășoară activitatea de telemuncă.
Această modificare consolidează idea că activitatea de telemuncă se poate desfășura aproape în orice loc.
– Se va introduce o nouă obligație pentru telesalariați și anume să respecte și să asigure confidențialitatea informațiilor și documentelor utilizate în timpul desfășurării activității de telemuncă.
In cadrul echipei SAUCA&PARTNERS, exista un avocat specializat de dreptul muncii, cu peste 14 ani experiență în acest domeniu, care va poate îndruma in ceea ce privește toate actele de dreptul muncii.