Anul 2022 a venit cu schimbări importante în privința raporturilor de dreptul muncii, schimbări care au avut continuitate și al căror efect se resimte și în anul 2023.
Într-un scurt interval de timp a fost modificată o bună parte din legislația relevantă principală, respectiv Codul Muncii (prin legea 283/2022), cât și Legea Dialogului Social (prin legea 367/2022).
Având în considerare practica biroului nostru, pare că legiuitorul se orientează spre o mai profundă liberalizare a pieței muncii, spre stabilirea unui echilibru între timpul de muncă și viața personală și spre transparență salarială în vederea estompării diferențelor majore dintre salariați.
Aceste noi instituții, deși bine venite, au dat bătăi de cap angajatorilor cu privire la implementare.
Cu titlu de exemplu, invocăm introducerea de către legiuitor într-o manieră extrem de succintă a concediului de îngrijitor, prevăzut de art. 1521 din Codul Muncii, care a creat o dispută de nivel național între autoritățile de reglementare a muncii.
Ca rezultat, activitatea biroului Saucă&Partners s-a intensificat în această perioadă, lămurirea și implementarea corectă a noilor reglementări necesitând un volum ridicat de muncă și creativitate.
Datorită implicării întregii echipe, proiectele au fost finalizate cu succes, în ciuda ambiguității legislative.
Pentru asistență în problemele dumneavoastră în legătură cu relațiile de dreptul muncii, echipa Saucă&Partners vă stă la dispoziție.