Curtea Constitutionala a pronuntat in luna iulie 2021 o decizie importanta pentru debitorii care se ala in imposibilitatea a -si achita ratele bancare din cauza cresterii dobanzii sau din cauza cresterii cursului valutar.
Curtea Constituțională a aratat că instanțele vor trebui automat să constate că există impreviziune atunci când cursul a crescut cu mai mult de 52,6% de la data contractării creditului sau rata lunară s-a majorat cu mai mult de jumătate ca urmare a creșterii dobânzilor.
Pana la modificarea Legii nr.77/2016, era foarte greu de dovedit impreviziunea, chiar si in cazul creditelor in franci , întrucât nu era definita foarte clar noțiunea de impreviziune.
Iar instanțele de judecata apreciau de la caz la caz.
Însă, acum , conform noii legi nr.77/2016, definiția impreviziunii si cazurile când intervine aceasta rezulta in mod clar.
Se considera impreviziune dacă:
- „pe durata executării contractului de credit, cursul de schimb valutar, aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului, înregistrează la data transmiterii notificării de dare în plată o creştere de peste 52,6% faţă de data încheierii contractului de credit”.
Cum se calculează procentul? se verifica Cursul BNR de la data incheierii contractului si cursul de schimb valutar de la data notificarii de plata
Se considera impreviziune : ”pe durata executării contractului de credit, obligaţia de plată lunară înregistrează o creştere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă”.
Noutate :
- instanțele de judecata pot adapta direct contractele de credit, nu doar sa respingă contestațiile băncilor care contesta îndeplinirea condițiilor privind darea in plata.
- Nu este autoritate de lucru judecat daca debitorii consumatori au pierdut procesele inițiale de dare in plata, iar acum formulează o noua notificare de dare in plata prin care sa dovedească impreviziunea in conditiile legii modificate.
In aceste noi procese, instanțele încuviințează proba cu expertiza contabila pentru a se verifica creșterea de peste 50 % a ratei de dobânda variabila.
Echipa noastră va sta la dispoziție atât pentru redactarea si transmiterea notificării de dare in plata, cat si prin formularea apararii scrise in contestațiile institutiilor bancare.