În situația în care aveți reglementată Politica GDPR pentru site-ul dumneavoastră, pot exista situații în care vi se solicită restricționarea prelucrării datelor.
Într-o astfel de situație, va trebui să închideți contul utilizatorului și să stergeți datele cu caracter personal, însă le puteti stoca ( pastra efectiv o anumită perioadă de timp ) cu mențiunea că vi se poate solicita restricționarea datelor pentru ca utilizatorul să se asigure că acestea nu sunt utilizate în scopuri nedorite.
Din punct de vedere legal :
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. e) din Regulamentul (UE) 2016/679 ”datele cu caracter personal sunt păstrate într-o formă care permite identificarea persoanelor vizate pe o perioadă care nu depășește perioada necesară îndeplinirii scopurilor în care sunt prelucrate datele; datele cu caracter personal pot fi stocate pe perioade mai lungi în măsura în care acestea vor fi prelucrate exclusiv în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice, în conformitate cu articolul 89 alineatul (1), sub rezerva punerii în aplicare a măsurilor de ordin tehnic și organizatoric adecvate prevăzute în prezentul regulament în vederea garantării drepturilor și libertăților persoanei vizate („limitări legate de stocare”);”
Potrivit Regulamentului general privind protecția datelor, datele se păstrează într-o formă care permite identificarea persoanelor vizate pe o perioadă care nu depășește perioada necesară îndeplinirii scopurilor în care sunt prelucrate datele. Datele cu caracter personal pot fi stocate pe perioade mai lungi în măsura în care acestea vor fi prelucrate exclusiv în scopuri de arhivare în interes public, în scopuri de cercetare științifică sau istorică ori în scopuri statistice, cu instituirea unor garanții.
Recomandăm în acest caz cliențiilor, eventual stabilirea unei perioade de stocare a datelor cu carcater personal.
În cadrul cabinetului de avocatură SAUCĂ&PARTNERS, veți găsi un avocat bun care vă poate oferi cele mai bune soluții juridice pe această ramură juridică și vă poate ajuta cu redactarea seteurilor privind termenii și condițiile, protecția datelor cu caracter personal, politica cookies, etc.
Pentru consultanță de specialitate cabinetul de avocatură Saucă&Partners vă este disponibil la nr. de telefon 0756 384 899 sau la adresa de mail info@sauca.ro, program de lucru L-V de la 09:00 la 18:00.