Poate fi notată o acțiune în pretenții în cartea funciară?
Conform prevederilor legale și practicii instanțelor de judecată, o acțiune în pretenții formulată împotriva proprietarului nu poate fi notată în cartea funciară.
De ce nu putem nota o astfel de acțiune în cartea funciară?
Conform Codului de Procedură Civilă, notarea se face numai în cazurile expres prevăzute de lege, iar acest caz nu are o consacrare legală. – Art. 881 alin. (3)
De asemenea, o astfel de notare nu prezintă nicio legătură cu imobilul înscris, fiind lipsită de orice folos practic pentru cel care o solicită (nefiind îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 902 alin. (2) pct. 19 din Codul Civil)
Care sunt actele sau faptele supuse notării? (Art. 902 C. civ.)
“(2) În afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în cartea funciară:
1.instituirea consilierii judiciare sau a tutelei speciale, prelungirea, înlocuirea, încetarea şi ridicarea acestor măsuri;
2.cererea de declarare a morţii unei persoane fizice, hotărârea judecătorească de declarare a morţii şi cererea de anulare sau de rectificare a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii;
3.calitatea de bun comun a unui imobil;
4.convenţia matrimonială, precum şi modificarea sau, după caz, înlocuirea ei;
5.destinaţia unui imobil de locuinţă a familiei;
6.locaţiunea şi cesiunea de venituri;
7.aportul de folosinţă la capitalul social al unei societăţi;
8.interdicţia convenţională de înstrăinare sau de grevare a unui drept înscris;
9.vânzarea făcută cu rezerva dreptului de proprietate;
10.dreptul de a revoca sau denunţa unilateral contractul;
11.pactul comisoriu şi declaraţia de rezoluţiune sau de reziliere unilaterală a contractului;
12.antecontractul şi pactul de opţiune;
13.dreptul de preempţiune născut din convenţii;
14.intenţia de a înstrăina sau de a ipoteca;
15.schimbarea rangului ipotecii, poprirea, gajul sau constituirea altei garanţii reale asupra creanţei ipotecare;
16.deschiderea procedurii insolvenţei, ridicarea dreptului de administrare al debitorului supus acestei măsuri, precum şi închiderea acestei proceduri;
17.sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor ori veniturilor sale;
18.acţiunea în prestaţie tabulară, acţiunea în justificare şi acţiunea în rectificare;
19.acţiunile pentru apărarea drepturilor reale înscrise în cartea funciară, acţiunea în partaj, acţiunile în desfiinţarea actului juridic pentru nulitate, rezoluţiune ori alte cauze de ineficacitate, acţiunea revocatorie, precum şi orice alte acţiuni privitoare la alte drepturi, fapte, alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise;
20.punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o înscriere în cartea funciară săvârşită printr-o faptă prevăzută de legea penală.”
Ce a reținut Tribunalul Timiș într-o speță recentă a echipei noastre de avocați?
“Scopul notării este acela al protejării unor drepturi şi interese legitime în legătură cu bunul înscris în cartea funciară, iar simpla indicare a unui imobil nu este suficientă, din perspectiva art. 902 alin. (2) pct. 19 C.civ., pentru notarea în cartea funciară a unei acţiuni civile.
Cererea de notare a unui litigiu aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti care nu are nicio legătură cu imobilul înscris în cartea funciară nu poate fi admisă, în condiţiile în care singura legătură cu imobilul înscris în CF, prin pretenţiile formulate, decurge din convenţiile anterioare ale părţilor, dar fără a fi formulate pretenţii în legătură cu bunul.”
Prin urmare, în condiţiile în care prin soluţia pe care instanţa ar pronunţa-o nu se poate produce nicio modificare a situaţiei juridice a imobilului sau a situaţiei de carte funciară a imobilului asupra căruia poartă, nu există niciun temei pentru ca această notare să fie făcută.
Ar putea solicitantul să beneficieze în urma acestei notări de un drept de preferință sau de un drept de urmărire?
- solicitantul nu va beneficia în urma înscrierii de un drept de preferință (căci cauzele de preferință sunt expres prevăzute de lege, așa cum rezultă din cuprinsul art. 2327 din codul civil)
- și nici de un drept de urmărire (în absența oricărei garanții reale accesorii) asupra imobilului înscris în cartea funciară.
În măsura în care creditorul dorește să-și asigure realizarea creanței prin urmărirea unor bunuri ale debitorului, el poate recurge la una dintre măsurile asigurătorii, și nu la calea notării în cartea funciară.
Echipa noastră de avocați te poate ajuta cu consultanță juridică în funcție de situația exactă cu care te confrunți.
Ne poți contacta la la nr. de telefon: 0756.348.899 sau la adresa de e-mail: info@sauca.ro;