Echipa Saucă&Partners a înregistrat un succes important în materia litigiilor de dreptul muncii, reușind să obținem în instanță desființarea unei decizii de concediere întemeiată pe art. 65 din Codul Muncii întocmită în mod abuziv de către angajator.
Unul dintre obiectele principale de activitate ale cabinetului nostru de avocatură pe latura de instanță, sunt litigiile de dreptul muncii, echipa noastră având o experiență vastă cu acest tip de cauze.
Astfel, de curând am înregistrat încă un succes în acest domeniu în care activăm, reușind să câștigăm în integralitate în instanță un litigiu având ca obiect contestația unei decizii de concediere întemeiată pe art. 65 din Codul Muncii, întocmită într-o manieră abuzivă de către angajator, fără respectarea prevederilor legale.
Ca o consecință a desființării deciziei de concediere de către instanță, clientului nostru i se vor plăti retroactiv, pentru întreaga perioada cât a fost concediat, toate drepturile de natură salarială de care ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost concediat.
În plus, clientul nostru și-a recăpătat locul de muncă deoarece ulterior câștigării acestui litigiu, are un contract individual de muncă valabil cu angajatorul ce l-a concediat abuziv.
Dosarele de dreptul muncii presupun o dificultate ridicată, iar acest aspect face ca reușita să devină cu atât mai importantă în acest domeniu de activitate.
Așadar, ne bucurăm să constatăm faptul că instanțele de judecată sancționează, atunci când se constată motive temeinice, angajatorii ce deghizează concedieri abuzive în proceduri de concediere ce nu țin de persoana salariatului.