De multe ori, echipa noastră de avocați de dreptul muncii ne-am trezit cu societăți care aveau încheiate doar contractele de munca, fara a exista la dosarul de personal, fisa postului.
Deși nu mai este un document obligatoriu pentru societățile care au sub 9 salariați, noi recomandam clienților sa încheie acest document cu fiecare salariat in parte.
Fisa postului nu trebuie sa fie un document descărcat de pe google, ci trebuie sa fie redactat de un specialist de dreptul muncii, impreuna cu angajatorul.
Mulți clienți ne-au transmis ca vor sa facem acest document, ”doar sa existe ”. Insa, sunt situații , când angajatorii se trezesc cu salariați care nu isi îndeplinesc atribuțiile de serviciu sau le îndeplinesc defectuos si nu pot sa aplice sancțiuni disciplinare intrucat atribuțiile de serviciu NU sunt detaliate in fisa postului.
Nu poți sa sancționezi un salariat ca nu si-a făcut treaba, daca el nu știe care este ”treaba lui”.
Fișa postului reprezintă un document care nu are o natură personală, nefiind dedicat fiecărui salariat în parte, ci doar postului pe care acesta îl ocupă.
Ce greșeli am întâlnit in cazul anumitor angajatori?
- clienții nu au deloc fisa postului la dosarul de personal.
- fisa postului nu conține particularitățile postului, fiind utilizata o fisa a postului pentru toți salariații companiei, chiar daca au posturi diferite
- fisa postului este incompleta
- fisa postului este întocmita intr-un limbaj inaccesibil
- fisa postului este întocmita intr-o limba străină
- fisa postului nu este actualizata
Poți concedia un salariat pentru neîndeplinirea atribuțiilor si sarcinilor particulare de serviciu sau îndeplinească defectuoasa, daca nu are fisa postului, iar atribuțiile postului nu sunt reglementate in niciun fel?
Din punctul nostru de vedere, nu, întrucât decizia de concediere trebuie sa conțină prevederile din fisa postului , din Regulamentul intern încălcate , in punctual , iar o contestație a salariatului ar putea sa fie câștigata in instanță.
Atunci când înființați o societate luați legătură cu un avocat specializat de dreptul muncii, pentru ca acesta sa va pregătească documentele necesare si sa va asigure consultanta juridica de specialitate.