AMNISTIA FISCALĂ PRELUNGITĂ PÂNĂ ÎN ANUL 2022
Prin OUG 19/2021 Guvernul României a prevăzut că termenul limită pentru depunerea cererilor prin care contribuabilii pot solicita anularea debitului accesoriu a fost prelungit până la data de 31 ianuarie 2022. Practic, termenul stipulat în OUG 69/2020 a fost mutat la această dată.
Prin această amnistie oferită contribuabililor, debitele accesorii vor fi șterse dacă se achită debitul principal.
Guvernul a decis să facă referire și la alte tipuri de datorii accesorii – dobânzi, penalități – care să fie acoperite de amnistie: dobânzile, penalitățile și toate accesoriile aferente obligațiilor bugetare principale administrate de organul fiscal central cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv și individualizate în decizii de impunere emise ca urmare a unei inspecții fiscale sau verificării situației fiscale personale în derulare la data de 29 martie 2021 sau începute după această dată, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2022, indiferent de momentul la care inspecția fiscală se finalizează.
Cine poate beneficia de amnistia fiscală?
Conform dispozițiilor legale, persoanele fizice, persoanele juridice, ONG-urile, profesiile liberale pot beneficia de noua amnistie fiscală, dacă urmează procedura de notificare a organului fiscal și achită debitul principal.
Care este procedura prealabilă pe care trebuie să o parcurgeți?
- Trebuie să notificați în scris ANAF-ul și să-i aduceți la cunoștință că doriți să beneficiați de prevederile amnistiei fiscale prevăzute în OUG 19/2021.
- Organul fiscal va emite decizia privind obligațiile de plată accesorii și certificatul de atestare fiscală.
- Organul fiscal emite decizia de amânare la plată a obligațiilor accesorii respective, de la acel moment nemaiputându-se efectua executări pentru respectivele creanțe.
Căutați un avocat specializat în drept fiscal care să vă reprezinte interesele în fața A.N.A.F. în urma controlului efectuat de către aceasta? Doriți asistență juridică pentru a face demersurile privind procedura de amnistie fiscală?
Avocații specializați în drept fiscal de la SAUCĂ & PARTNERS vă stau la dispoziție pentru orice problemă.