Ce se întâmplă dacă nu accept moștenirea în termenul de opțiune succesorală de un an?

  • octombrie 26, 2023
  • Bogdan
  • 2 min read

În situația în care moștenirea nu se acceptă în termenul de un an, iar alți succesori au făcut-o deja, atunci trebuie să știți că sunteți decăzut din dreptul de a mai moșteni.

Cum pot accepta moștenirea?

Moștenirea poate fi acceptată expres sau tacit.

Acceptarea este expresă atunci când moştenitorul îşi manifestă voinţa de a accepta succesiunea printr-un înscris autentificat de notar (declaraţie notarială de acceptare a succesiunii).

Acceptarea este tacită atunci când actul săvârşit de către succesibil este unul dintre acelea pe care nu le-ar putea îndeplini decât un moştenitor, lăsând astfel să se înţeleagă intenţia neîndoielnică de acceptare a succesiunii.

Simpla săvârşire a unor acte de administrare sau de folosinţă a bunurilor moștenirii, nu este suficientă pentru ca acestea să echivaleze cu un act de acceptare tacită a moştenirii, deoarece nu se poate aprecia asupra intenţiei clare și neîndoielnice de acceptare a succesiunii.

De pildă, cheltuielile de înmormântare nu sunt susceptibile de a fie apreciate drept acte de acceptare tacită.

Cu toate acestea, pot fi considerate acte de acceptare tacită a moștenirii următoarele:

  1. Efectuarea unor lucrări ce nu comportă urgență, precum edificarea unui gard;
  2. Edificarea pe terenul şi în gospodăria defunctului a unor construcţii;
  3. Acte de vânzare sau de donație în favoarea unui terț sau a unui comoștenitor;
  4. Mutarea definitivă a succesibilului în casa moştenită;
  5. Demolarea unor construcţii;
  6. Înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra moştenirii;
  7. Participarea succesibilului la încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare a unui imobil din masa succesorală;
  8. Acţiuni în justiţie şi alte acte procedurale ce presupun indirect, dar neîndoielnic, însuşirea calităţii de moştenitor, cum ar fi: cererea de partaj a bunurilor succesorale, cererea de anulare a testamentului, cererea legatarului de predare a legatului, acţiunea în revendicarea bunurilor succesorale, opoziţia la vânzarea silită a unui imobil succesoral etc.

Echipa Saucă&Partners vă poate asista și reprezenta în fața instanței, în vederea dezbaterii succesiunii pe cale judecătorească.

Articol redactat de avocat Hedeșiu Ioana